|
Accesează contul My Orange
Guvernul Albaniei va fi coproprietar al viitorului complex turistic care urmează să fie construit pe insula Sazan, cea mai mare insulă a țării, situată în sudul Albaniei.
29.06.2026, 21:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ministrul Economiei, Delina Ibrahimaj, a precizat luni ca autoritatile albaneze si dezvoltatorul proiectului negociaza in prezent conditiile privind detinerea investitiei. Potrivit SeeNews, compania Sazan Operation Holdings, cu sediul in Qatar, si-a inregistrat in luna aprilie filiala din Albania. Firma este detinuta de investitorii qatarezi Ramez si Mohamad Al-Khayyat, fiind asociata de presa albaneza cu Jared Kushner, ginerele presedintelui SUA, Donald Trump. Proteste impotriva proiectului Complexul turistic de pe insula Sazan face parte dintr-un proiect de investitii estimat la 4 miliarde de dolari, sustinut de Kushner. Proiectul include si dezvoltarea zonei turistice din apropiere, Zvernec, dupa cum a anuntat premierul albanez Edi Rama. Planul a generat proteste la nivel national in ultimele saptamani, mii de persoane cerand demisia Guvernului. Protestatarii acuza Guvernul ca nu a prezentat public toate detaliile proiectului si spun ca viitorul complex turistic ar putea afecta zone naturale protejate. Autoritatile albaneze au aparat insa constant investitia, sustinand ca aceasta reprezinta un pas necesar pentru orientarea turismului tarii catre segmentul de lux. De la fortareata militara la statiune de lux Insula Sazan are o importanta strategica datorita pozitiei sale la intrarea in Stramtoarea Otranto, care controleaza accesul dintre Marea Adriatica si Marea Ionica. De-a lungul timpului, insula a fost folosita ca baza militara puternic fortificata, oferind un punct natural de observatie si aparare pentru una dintre cele mai importante rute maritime din regiune. In perioada regimului comunist din Albania, Sazan a fost una dintre cele mai militarizate zone ale tarii, fiind transformata intr-o baza militara inchisa, cu buncare subterane, pozitii de artilerie si facilitati navale.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.