|
Șeful Executivului a cerut entităților responsabile să propună modificări legislative menite să scurteze termenele de avizare a proiectelor de importanță națională din domeniul energiei electrice.
10.03.2026, 11:17 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Premierul Ilie Bolojan si reprezentantii ministerelor cu responsabilitati in domeniu au analizat, intr-o sedinta de lucru de marti dimineata, de la Palatul Victoria, solutiile pentru accelerarea proiectelor de consolidare, extindere si modernizare a retelei de transport de inalta tensiune in sectorul energiei electrice, precum si de interconectare cu statele vecine. Guvernul are in analiza o serie de masuri menite sa duca la o reducere a preturilor la energie electrica - preturi asupra carora nu mai poate interveni direct statul, dupa ce piata a fost reliberalizata incepand din 1 iulie anului trecut, cand a expirat schema de plafonare si compensare a preturilor la energie, in vigoare din 2022 - anunta premierul Ilie Bolojan, joia trecuta, intr-o declaratie facuta la finalul sedintei de Guvern. Potrivit Executivului Ilie Bolojan a cerut ministerelor implicate sa lucreze pentru modificarea legislatiei in sensul reducerii termenelor de avizare a proiectelor de importanta nationala din sectorul energiei electrice. In acest sens, Ministerul Energiei, initiator legislativ, va discuta cu ministerele de linie si va pregati solutii legislative pentru introducerea unor termene mai scurte de avizare si autorizare, avand in vedere ca in prezent acest proces este unul de durata, a transmis Palatul Victoria. Mai multe proiecte sunt pe circuitul de avizare De asemenea, au fost discutate solutiile pentru urgentarea proiectelor de acte normative referitoare la exproprierea terenurilor necesare dezvoltarii investitiilor in reteaua de energie electrica, etapa premergatoare inceperii lucrarilor, iar in prezent, se afla pe circuitul de avizare mai multe astfel de proiecte de hotarare de guvern. "Aveti sprijinul meu sa simplificati autorizarea si avizarea proiectelor pentru consolidarea, extinderea si modernizarea retelei de transport a energiei electrice si sa va axati asupra investitiilor strategice din energie", a precizat Ilie Bolojan. Potrivit comunicatului Guvernului, premierul a dat termen ministerelor sa prezinte in guvern, in sedinta de saptamana viitoare, proiectele de acte normative referitoare la exproprieri, aflate in prezent pe circuitul de avizare. La reuniunea de lucru de la Palatul Victoria, impreuna cu premierul Ilie Bolojan au mai participat viceprim-ministrul Marian Neacsu, ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Barbu, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Diana Buzoianu, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, reprezentanti ai Ministerului Energiei, Ministerului Justitiei, Ministerului Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.