![]() |
23.12.2025, 22:33 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Guvernul Romaniei a adoptat o ordonanta de urgenta prin care proiectele finantate prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 pot fi continuate si finalizate, chiar daca vechiul program european se incheie la finalul anului 2025. Masura permite transferarea acestora catre noul Plan Strategic PAC 2023-2027, astfel incat beneficiarii sa nu piarda finantarea, potrivit MADR. Actul normativ, initiat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, creeaza cadrul legal necesar pentru preluarea proiectelor si angajamentelor care nu au fost finalizate sau nu au fost platite integral pana la 31 decembrie 2025. Decizia este luata in acord cu legislatia europeana si are rolul de a preveni pierderea fondurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala. Ordonanta stabileste clar ce tipuri de proiecte pot fi transferate in noul program, care sunt conditiile ce trebuie indeplinite si ce obligatii au beneficiarii, in special in cazul celor care au primit avansuri. De asemenea, sunt precizate regulile dupa care se vor face platile in continuare sau, acolo unde este cazul, modul de recuperare a sprijinului financiar. Totodata, documentul reglementeaza utilizarea sumelor declarate eligibile dupa inchiderea PNDR 2014-2020, in cadrul instrumentelor financiare gestionate impreuna cu Fondul European de Investitii. Guvernul precizeaza ca aceasta masura nu are impact asupra bugetului de stat. Contributia Uniunii Europene si cofinantarea nationala aferente Planului Strategic PAC 2023-2027 raman neschimbate. Prin aceasta decizie, autoritatile urmaresc sa asigure continuitatea investitiilor in agricultura si dezvoltare rurala si sa ofere siguranta beneficiarilor care au inceput proiecte cu fonduri europene, astfel incat acestea sa poata fi duse la bun sfarsit.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.