Cultura si divertisment

Speciile invazive reprezinta una dintre principalele amenintari pentru biodiversitate, ecosisteme, economie si bunastarea umana. Odata stabilite in mediul natural, controlul populatiilor lor devine o sarcina extrem de complexa si, in multe cazuri, aproape imposibil de gestionat. noteaza EFE. Printre optiunile pentru gestionarea si controlul acestora se afla "tendinta in crestere" de a promova exploatarea lor comerciala. Cand problema devine o afacere Concluziile studiului au fost publicate intr-un articol in revista Proceedings of the National Academy of Sciences, in care se avertizeaza ca "invazivorismul" (n.r. joc de cuvinte de la devorarea speciilor invazive) nu constituie o solutie fiabila la problema invaziilor biologice. De fapt, afirma autorii, in majoritatea cazurilor, interesele economice asociate acestor abordari tind sa perpetueze sau sa agraveze problema. "Invazivorismul" se bazeaza pe ideea ca consumul unei specii invazive genereaza venituri, in timp ce impactul acesteia este redus (de exemplu, asupra mijloacelor de trai ale pescarilor de specii autohtone, ale caror populatii scad din cauza speciilor invazive), a explicat Fran Oficialdegui, cercetator la Statia Biologica Donana si autor principal al articolului. Totusi, "realitatea este mult mai complexa si, in multe cazuri, atunci cand problema devine o afacere, apare o rezistenta in a o elimina", a avertizat acesta. Crabul rosu, pestele leu sau crabul albastru In ultimii ani, campaniile care incurajeaza consumul de specii invazive au castigat tot mai multa vizibilitate, fiind promovate de administratii, companii si chiar organizatii de conservare. Sloganuri precum "Daca nu le poti invinge, mananca-le!" au devenit populare ca simbol al initiativelor mediatice care promoveaza valorificarea unor specii invazive precum pestele leu, racul rosu de mlastina, nutria, crapul asiatic sau crabul albastru. In toate cazurile, aceasta comercializare este prezentata ca o forma de gestionare sustenabila a unei probleme de mediu. Totusi, obiectivele exploatarii comerciale si cele ale gestionarii speciilor invazive sunt, in majoritatea cazurilor, opuse, potrivit lui Oficialdegui, care a adaugat ca, desi pot creste gradul de constientizare asupra problemei, "nu exista exemple relevante care sa demonstreze eficienta lor". Atunci cand mijloacele de trai depind de exploatarea acestor specii, interesul pentru reducerea populatiilor lor scade, deoarece acest lucru ar insemna diminuarea veniturilor. In unele cazuri, acest lucru a dus deja la consecinte nedorite, precum limitarea masurilor de control pentru a permite refacerea populatiilor invazive, a afirmat acesta. Crabul de Kamchatka Articolul ofera drept exemplu cazul crabului de Kamchatka (Paralithodes camtschaticus), o specie introdusa de Uniunea Sovietica in Marea Barents in anii '60, care a generat o invazie semnificativa. Exploatat intens si comercializat de atunci (in Spania se vinde sub denumirea de "picioare rusesti"), cand populatia invaziva a inceput sa prezinte semne de supraexploatare, adica atunci cand impactul sau ar fi putut fi redus, au fost impuse restrictii la pescuit pentru a asigura sustenabilitatea activitatii comerciale. "Este foarte probabil ca scenarii similare celui al crabului de Kamchatka sa apara in Peninsula Iberica atunci cand, odata stabilita exploatarea comerciala a crabului albastru (Callinectes sapidus), vor aparea scaderi ale populatiei", avertizeaza Oficialdegui. Gestionare bazata pe stiinta Pentru autorii studiului, exploatarea comerciala a speciilor invazive poate fi o optiune acceptabila in anumite contexte, in special pentru speciile deja abundente si larg raspandite, pentru care nu exista optiuni viabile de control sau eradicare. "Asta nu inseamna ca este o solutie magica. In realitate, nu este nici macar o incercare de solutie, deoarece nu poate fi considerata o strategie de gestionare in sine", a subliniat expertul. O strategie de gestionare orientata spre controlul unei specii invazive necesita, potrivit studiului, cunostinte ecologice integrate intr-un context socio-economic, care sa permita stabilirea unor obiective de reducere a distributiei si abundentei, evaluate prin indicatori adecvati. De aceea, autorii indeamna la prudenta in promovarea "invazivorismului" si solicita separarea acestei idei de actiunile de conservare a biodiversitatii. "Abordarea invaziilor biologice necesita angajament pe termen lung, cunostinte stiintifice si politici coordonate. Solutiile simple sunt atractive, dar rareori rezolva probleme de mediu complexe", concluzioneaza cercetatorii.