|
13.03.2026, 07:28 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Un grup de 96 de romani a sosit in tara prin intermediul unui zbor operat de compania LOT pe ruta Muscat - Bucuresti. Printre persoanele repatriate se afla 21 de minori, un bebelus si 74 de adulti, fiind inregistrate 19 cazuri medicale si o femeie insarcinata. La bordul aeronavei au fost transportati si 38 de cetateni din alte state membre ale Uniunii Europene si state partenere. Aceasta este a treia actiune de evacuare organizata de Romania prin mecanismul European de Protectie Civila, costul zborului fiind suportat integral din bugetul Uniunii Europene. Transportul rutier Transportul rutier al persoanelor din Emiratele Arabe Unite pana in Oman a fost asigurat de MAE prin Consulatul din Dubai si Ambasada din Abu Dhabi. Autocarele au fost insotite pe tot traseul de o echipa consulara mobila, iar Comisia Europeana va deconta pana la 75% din cheltuielile acestui transport terestru. Ambasada Romaniei la Muscat si Unitatatea de Reactie Rapida a MAE au coordonat preluarea cetatenilor pana la imbarcare, dupa ce diplomatii din Abu Dhabi si Delegatia UE la Riad au obtinut aprobarile necesare pentru trecerea frontierei catre Oman. Ministerul a subliniat ca "Romania este prima tara care foloseste capacitatea de transport aerian rescEU a mecanismului European pentru Protectie Civila pentru repatrieri, de la crearea acestuia in 2019". Pana in prezent, peste 6000 de cetateni romani s-au intors din zonele afectate de conflict, dintre care aproximativ 3500 au beneficiat de zboruri de repatriere sau asistenta directa din partea MAE. Desi initial se aflau in atentie 270 de persoane pentru acest zbor, la Bucuresti au ajuns 96 de cetateni. Reprezentantii ministerului au explicat ca "cetatenii romani care reprezinta diferenta dintre cifra solicitarilor si cei 96 de cetateni care au aterizat in aceasta dimineata, sunt cetateni romani care au optat fie sa ramana in Dubai, invocand in special disconfortul transferului rutier catre Muscat, fie cetateni romani care au parasit spatiul prin solutii identificate in mod individual". MAE precizeaza ca "toate cazurile prioritare" care au confirmat solicitarea s-au aflat pe acest zbor. Celula de Criza a MAE continua sa monitorizeze situatia regionala prin misiunile diplomatice si este pregatita sa acorde asistenta in functie de evolutia conditiilor de securitate. Cetatenii romani sunt sfatuiti sa se inregistreze pe platforma econsulat.ro si sa urmareasca instructiunile companiilor aeriene, prezentandu-se la aeroport doar atunci cand sunt anuntati de operatori.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.