|
Accesează contul My Orange
28.09.2026, 08:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Audierile se vor desfasura pe parcursul zilelor de luni, de la 14:00 la 20:00 si marti, de la 10:00, la 20:00. Programul zilei de luni Primul va fi Sebastian Burduja (PNL), propus pentru Ministerul Energiei. Liberalul a mai ocupat portofoliul Energiei in perioada 2023-2025, iar Muresan a declarat: "Obiectivul la Ministerul Energiei este foarte clar: sa reducem pretul energiei pentru romani". De la ora 15:00 va fi audiat Tanczos Barna (UDMR), propus vicepremier si ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Tanczos a fost ministru al Mediului, ministru al Finantelor si vicepremier si de la retragerea PSD din coalitie, a gestionat interimar si Agricultura. De la ora 16:00 va fi audiat Radu Miruta (USR) propus vicepremier si ministru al Apararii Nationale. Acesta a ocupat si functia de ministru al Economiei, insa a trecut la Aparare, dupa demisia lui Ionut Mosteanu, din toamna anului trecut. De la ora 17:00 este programata audierea lui Catalin Drula (USR), propus pentru Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. Drula a mai detinut portofoliul in perioada 2020-2021. La ora 18:00 va fi audiat Alexandru Nazare, propus ministru al Finantelor. Acesta a mai ocupat portofoliul, iar Muresan l-a prezentat drept un "factor de incredere" pentru partenerii financiari, investitori si partenerii internationali ai Romaniei. De la ora 19:00, va fi audiat Irineu Darau (USR), propus ministru al Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului. Darau l-a inlocuit pe Miriuta la acest minister. Programul zilei de marti Marti, 29 septembrie, audierile vor incepe la ora 10:00 si sunt programate pana la ora 20:00. Primul candidat audiat va fi Mircea Abrudean (PNL), propus vicepremier si ministru al Afacerilor Interne. Abrudean a fost anterior Secretar General al Guvernului si presedintele Senatului. De la 11:00 va urma Dragos Pislaru (PNL), propus pentru Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene. Acesta a detinut aceeasi functie in cabinetul Bolojan, a fost europarlamentar si ministru al Muncii in Guvernul Ciolos. La 12:00 va fi audierea Ralucai Turcan (PNL), propusa ministru al Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale. Turcan a mai condus mininsterul in perioada 2020-2021. De la 13:00 va avea loc audierea Oanei Gheorghiu (PNL), propusa la ministerul Sanatatii. Oana Gheorghiu a facut pasul in politica anul trecut cand a preluat functia de vicepremier pentru reforma companiilor de stat. La 14:00 va fi audiat Oana Toiu (USR), propunerea pentru Ministerul Afacerilor Externe. Andrea Chis (independenta) este programata pentru audierea de la ora 15:00, pentru functia de ministru al Justitiei. Este un judecator cu peste 25 de ani de experienta la Judecatoria Cluj, Tribunalul Cluj si Curtea de Apel Cluj. Chis a fost membru al CSM in perioada 2017-2023 La 16:00 va fi audiat Bulcsu Koppany Otvos (UDMR), propus ministru al Culturii. Acesta este secretar de stat in aceeasi institutie. Mihai Dimian, propunerea de ministru al Educatiei si Cercetarii va fi audiat de la 17:00. Acesta a fost rector al Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava si prorector responsabil de activitatea de cercetare inainte de nominalizarea sa pentru functia de ministru. Cseke Attila (UDMR) a fost propus sa continue la Ministerul Dezvoltarii si Dezvoltarii va fi audiat de la 18:00. De la 19:00, Diana Buzoianu (USR), propunerea pentru Ministerul Mediului va fi audiata. Audieri prelungite la cererea premierului desemnat Premierul desemnat Siegfried Muresan a cerut Parlamentului ca fiecare ministru propus sa fie audiat timp de 60 de minute in comisiile de specialitate, argumentand ca intervalul de 30 de minute folosit anterior este insuficient pentru o discutie serioasa. "Dorim ca parlamentarii de la toate partidele sa poata adresa intrebari, sa aiba o discutie serioasa cu ministrii", a declarat Muresan. Votul de investitura Votul de investitura urmeaza sa fie dat de Senat si Camera Deputatilor miercuri, intr-o sedinta programata pentru ora 13:00. Pentru a trece de testul Parlamentului, Muresan trebuie sa adunde cel putin 233 de voturi, insa, PNL, USR si UDMR insumeaza doar aproximativ 170 de voturi, cu mult sub pragul necesar. Executivul nu are sanse de a fi investit, intruct nici PSD, nici AUR nu vor acorda votul de incredere. Daca Guvernul Muresan va fi respins de Parlament, se deschide posibilitatea organizarii de alegeri anticipate, intruct ar fi al doilea executiv respins de legislativ.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.