×

Accesează contul My Orange

Cultura si divertisment

Întoarcerea unei tapiserii istorice de 1.000 de ani în Marea Britanie, un motiv de încredere între...

Întoarcerea unei tapiserii istorice de 1.000 de ani în Marea Britanie, un motiv de încredere între națiuni

10.09.2026, 08:31 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

The British Museum isi va deschide portile dupa luni de asteptare tot mai intensa, amplificata de sosirea in conditii de securitate maxima a tapiseriei la Londra in luna iulie si de avanpremiera regala de saptamana trecuta, la care au participat regele si regina alaturi de presedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP, citata de France24. Imprumutul fara precedent din partea Frantei, rezultatul unor ani de eforturi diplomatice si care urmeaza sa dureze pana in luna iulie a anului viitor, a fost salutat ca un simbol al reinnoirii legaturilor dupa tensiunile generate de Brexit. Peste 100.000 de bilete vandute S-au format cozi lungi online pentru prima transa de bilete puse in vanzare pe 1 iulie, care s-au epuizat in cateva ore. Muzeul Britanic a vandut pana acum un numar record de 100.000 de bilete, care costa intre 25 si 33 de lire sterline, adica aproximativ 29 si respectiv 38,5 euro pentru adulti. Ziarul "The Times" a descris expozitia ca fiind o "experienta care iti da fiori" si care a declansat o "mania a tapiseriei" in Marea Britanie, in timp ce "The Economist" a numit-o "cel mai cautat bilet" din tara. Infatisand Batalia de la Hastings din 1066 si invazia armatei normande a lui William Cuceritorul, tapiseria are origini neclare. Se crede ca a fost realizata in Anglia cu aproape 1.000 de ani in urma, inainte de a fi transferata la Bayeux, in Franta. Tapiseria are 70 de metri lungime. Desi initial, ea a ajuns inapoi in Marea Britanie cu succes, fara "nicio alterare vizibila", Franta a anuntat, saptamana trecuta, ca dupa o verificare completa au fost identificate doua fire rupte. Totusi, The British Museum a afirmat ca broderia este "practic neschimbata", ruperea firelor, care masoara cel mult cativa milimetri, nefiind considerata o deteriorare semnificativa. Multi britanici considera ca imprumutul reprezinta intoarcerea tapiseriei acasa, premierul Andy Burnham calificand acest eveniment drept o "intoarcere". Regele Carol al III-lea a declarat ca transferul temporar este "un simbol pretios al increderii intr-o perioada in care, din pacate, increderea pare sa fie o marfa rara intre natiuni". Sosirea Tapiseriei in Marea Britanie, un motiv de entuziasm si marketing In toata tara, elevii care studiaza tapiseria la istorie se pregatesc pentru excursii scolare, in timp ce companiile incearca sa profite de acest entuziasm. Muzeul din Londra pune spre vanzare prosoape de bucatarie, sorturi si cani cu scenele din aceasta opera, in timp ce un magazin de lux a lansat perne inspirate din opera de arta, care se vand la aproximativ 192 de euro bucata. Un lant de brutarii a pregatit o tapiterie brodata numita "Ta-Pastry" care spune povestea "cuceririi strazilor britanice cu cele mai pretuite si gustoase artefacte" ale patiseriei. De asemenea, langa British Museum, un pub a expus o "Beer Tapestry" brodata, de opt metri, care povesteste istoria fabricarii berii, intr-un omagiu jucaus adus originalului mai violent. "Cred ca este destul de greu sa le explici francezilor entuziasmul din Marea Britanie. Cred ca francezii nu isi dau seama ce comoara uriasa au", a declarat curatorul expozitiei, Michael Lewis, pentru AFP in cadrul unei vizionari in avanpremiera. "Britanicii sunt practic innebuniti dupa acest obiect, pentru ca este unul extrem de important pentru istoria noastra", a conchis acesta.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare