![]() |
Iranul este așteptat să transmită o propunere scrisă privind soluționarea tensiunilor cu Statele Unite, în urma discuțiilor bilaterale de la Geneva, a declarat miercuri un oficial american de rang înalt, citat de Reuters.
19.02.2026, 01:46 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In urma negocierilor diplomatice dintre Statele Unite si Iran, autoritatile de la Teheran au fost de acord sa prezinte in scris o propunere care sa raspunda preocuparilor Washingtonului. "Momentan asteptam asta de la iranieni", a declarat oficialul pentru agentia Reuters. Negocierile de la Geneva la care au participat trimisii americani Steve Witkoff si Jared Kushner, alaturi de ministrul iranian de externe Abbas Araqchi, au avut obiectivul de a evita escaladarea tensiunilor dintre cele doua state. Statele Unite solicita Iranului sa renunte la programul sau nuclear si incearca, de asemenea, sa extinda agenda negocierilor asupra stocurilor de rachete. Iran afirma ca este dispus sa discute limitari ale programului nuclear, in schimbul relaxarii sanctiunilor, refuzand orice negocieri privind eliminarea procesului de imbogatire a uraniului. Purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat miercuri ca discutiile de la Geneva au inregistrat progrese insa partile raman "foarte departe pe anumite aspecte-cheie". Marti, ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a declarat ca cele doua parti au discutat "serios" mai multe propuneri si au ajuns la o intelegere generala asupra principiilor care vor sta la baza unui posibil acord. In paralel, presedintele Donald Trump a ordonat o consolidare majora a prezentei militare americane in regiune, inclusiv trimiterea unui al doilea grup de portavioane. Potrivit oficialilor, se asteapta ca toate fortele din regiune sa fie operationale pana la jumatatea lunii martie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.