|
Accesează contul My Orange
09.07.2026, 13:16 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Armata iraniana a anuntat ca a atacat un sistem antiaerian Patriot din Kuweit, o antena de avertizare timpurie prin satelit din Qatar si rezervoare de combustibil ale armatei americane din Bahrain. In operatiune ar fi fost utilizat "un numar mare" de drone de mai multe tipuri. In Kuweit, armata a anuntat ca a interceptat trei rachete balistice, o racheta de croaziera si zece drone. O persoana a fost ranita de resturile cazute in urma interceptarilor. Guvernul kuweitian a condamnat atacurile, pe care le-a descris drept o "escaladare periculoasa", si a avertizat ca suveranitatea tarii reprezinta o "linie rosie". Sirenele de raid aerian au fost activate in Bahrain, iar populatiei i s-a cerut sa se adaposteasca. Fortele de aparare au transmis ca au interceptat si distrus mai multe atacuri aeriene iraniene. Bahrain gazduieste cartierul general al Flotei a 5-a a Marinei SUA. Autoritatile din Qatar au trimis alerte de urgenta locuitorilor, cerandu-le sa ramana in interior si departe de ferestre. Nu au fost raportate imediat victime sau pagube pe teritoriul qatarez. Statele Unite au atacat aproximativ 90 de tinte in Iran Atacurile iraniene au venit dupa ce Comandamentul Central al Statelor Unite a anuntat ca a lovit aproximativ 90 de obiective din Iran, inclusiv lansatoare de rachete, infrastructura militara, sisteme de aparare si o pista de aeroport. Washingtonul sustine ca bombardamentele au urmarit sa reduca posibilitatea Iranului de a ameninta navele comerciale si libertatea de navigatie prin Stramtoarea Ormuz. Ministerul iranian al Sanatatii afirma ca atacurile americane din ultimele doua zile au provocat moartea a cel putin 14 persoane si ranirea altor 78. Majoritatea victimelor ar fi membri ai fortelor armate iraniene. Presedintele american Donald Trump a avertizat ca atacurile vor deveni "mult mai dure" daca Iranul continua sa loveasca nave in Stramtoarea Ormuz. El a declarat ca armistitiul provizoriu dintre cele doua parti este practic incheiat, desi negocierile diplomatice ar putea continua. Traficul prin Stramtoarea Ormuz, aproape blocat Noua confruntare a redus din nou drastic traficul maritim prin Stramtoarea Ormuz. Navele comerciale evita zona, iar deplasarile sunt limitate in principal la un culoar nordic aprobat de Iran. Stramtoarea este una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. Inainte de izbucnirea razboiului, aproximativ o cincime din petrolul si gazele naturale comercializate la nivel mondial tranzitau acest pasaj. Escaladarea a afectat si pietele financiare din Golf. Bursele regionale au inregistrat scaderi, iar pretul petrolului Brent a urcat joi la aproape 79 de dolari pe baril, pe fondul temerilor privind intreruperea transporturilor energetice.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.