|
Accesează
contul existent
Iranul a respins orice idee de transfer a stocurilor de uraniu îmbogățit în străinătate, în ciuda afirmațiilor lui Donald Trump că un acord este aproape.
18.04.2026, 01:41 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Iranul a negat vineri ca ar fi fost de acord cu transferul stocului sau de uraniu imbogatit, la o zi dupa ce Donald Trump a facut declaratii pe aceasta tema, care se afla in centrul disputelor dintre Washington si Teheran, potrivit Le Figaro. "Uraniul imbogatit al Iranului nu va fi transferat nicaieri. Asa cum solul iranian este sacru pentru noi, aceasta chestiune este de mare importanta pentru noi", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, Esmail Baghai, la televiziunea de stat. "Au fost de acord sa ne dea inapoi praful nuclear", a declarat joi presedintele SUA, referindu-se la stocurile de uraniu puternic imbogatit ale Iranului, inainte de a afirma vineri ca nu mai exista "blocaje" in calea ajungerii la un acord. Programul nuclear al Iranului a fost grav afectat in urma razboiului de 12 zile din iunie 2025 si a intensei campanii aeriene americano-israeliane din ultimele saptamani. Insa Teheranul detine inca o cantitate semnificativa de uraniu puternic imbogatit la 60%, un nivel apropiat de pragul de 90% necesar pentru fabricarea unei bombe atomice, ca sa nu mai vorbim de stocul sau de uraniu imbogatit la 20%, un prag critic care permite o imbogatire rapida la 60%, apoi la 90%. Republica Islamica neaga ca ar incerca sa achizitioneze arme nucleare. Soarta acestui stoc ramane incerta, deoarece Teheranul refuza accesul inspectorilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) la siturile nucleare devastate. Insa, in timp ce discutiile anterioare s-au concentrat pe problema nucleara, discutiile actuale vizeaza in primul rand "incheierea razboiului", potrivit purtatorului de cuvant al Ministerului de Externe iranian. "Si, fireste, gama subiectelor discutate s-a largit". Iranul a anuntat redeschiderea Stramtorii Ormuz In acest context, Iranul a anuntat vineri redeschiderea Stramtorii Ormuz, o ruta maritima vitala pentru comertul mondial cu hidrocarburi. "Multumesc!", a raspuns imediat presedintele american intr-o serie de mesaje pe reteaua sa de socializare Truth, afirmand unilateral ca Republica Islamica s-a angajat sa "nu mai inchida niciodata" stramtoarea. De asemenea, el a precizat ca blocada americana asupra porturilor iraniene va ramane "pe deplin in vigoare" pana la sfarsitul negocierilor. "Deschiderea si inchiderea Stramtorii Ormuz nu se decid online; se stabilesc pe teren", a replicat Esmail Baghai, avertizand asupra unui posibil raspuns iranian la blocada navala, pe care a descris-o drept o "incalcare a armistitiului". De asemenea, el a subliniat "importanta" ridicarii sanctiunilor internationale care paralizeaza economia iraniana si a compensarii pagubelor suferite in timpul razboiului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.