×

Accesează contul My Orange

Externe

Italia pune presiune pe bănci pentru bugetul de anul viitor. Statul ar putea încasa în plus până la...

Italia pune presiune pe bănci pentru bugetul de anul viitor. Statul ar putea încasa în plus până la 3 miliarde de euro

09.09.2026, 10:26 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

O taxa pe profit de 5% ar putea aduce intre 2 si 3 miliarde de euro, bani care sa fie folositi pentru sprijinirea familiilor si companiilor si pentru consolidarea masurilor de securitate, a transmis partidul de dreapta intr-un comunicat, potrivit Reuters. Liga a facut anuntul in marja unei conferinte privind prioritatile viitorului buget, care urmeaza sa fie prezentat luna viitoare. Ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, un lider important al partidului Liga, a justificat o impozitare mai mare a bancilor sustinand ca sectorul beneficiaza de pe urma concurentei reduse. "Exista concurenta intre ele? Sau este vorba despre faptul ca antreprenorul aflat in dificultate nu mai gaseste pe nimeni care sa-i ofere conditii competitive pentru imprumuturi?", a spus el in cadrul conferintei. "Cat timp dureaza si cat costa pentru un pensionar aflat in dificultate sa-si transfere contul de la o banca la alta? Daca introduceti unele elemente de concurenta, veti observa ca anumite rente sistemice se schimba", a spus el. Tensiuni in coalitia de guvernare din cauza taxarii bancilor Ministrul a afirmat in repetate randuri in ultimii ani ca profiturile mari ale bancilor au fost determinate in principal din majorarile dobanzilor operate de Banca Centrala Europeana si din garantiile de stat pentru creditele acordate de guvernele precedente dupa pandemia de COVID-19. Propunerea de a obtine fonduri suplimentare de la sectorul financiar s-a lovit insa de opozitia unuia dintre partenerii de coalitie ai Ligii, partidul mai centrist Forza Italia, condus de ministrul de Externe Antonio Tajani, ceea ce a provocat tensiuni in alianta de guvernare a premierului Giorgia Meloni. Cele 2-3 miliarde de euro propuse de Liga s-ar adauga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Guvernul estimeaza ca le va incasa pana in 2028 de la bancile si companiile de asigurari din Italia. Liga a mai sustinut ca marile companii energetice ar trebui sa contribuie, la randul lor, la finantarea masurilor prin care Guvernul incearca sa reduca impactul preturilor la electricitate, gaze si carburanti. Bugetul pentru anul viitor va fi ultimul pregatit de actualul Guvern. In 2027, in Italia vor avea loc alegeri parlamentare.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare