|
Accesează contul My Orange
24.06.2026, 11:30 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Kelemen Hunor spune, miercuri, la RFI, ca exclude varianta alegerilor anticipate, pentru ca ele nu pot fi organizate. "Nu din cauza instinctului de supravietuire a parlamentarilor, pur si simplu exista o problema politica", afirma Kelemen Hunor. "Cat timp va sta Romania fara Parlament dupa dezolvarea Parlamentului? O luna? Doua luni? Trei luni? Patru luni? In Romania nu exista posibilitatea sa stai fara Parlament. In democratiile parlamentare lipsa Parlamentului nu exista", continua el. Potrivit presedintelui logica Constitutiei nu lasa loc pentru lipsa Parlamentului. Poate sta o tara fara Guvern si fara Parlament? "Ce vom avea (daca nu avem Parlament - n.r.)? Fiindca nu vom avea nici Guvern. De aceea am ajunge la alegerile anticipate, ca nu avem nici Guvern. Deci sa nu ai Parlament, sa nu ai Guvern, Parlamentul nu poate fi dizolvat asa un pic, doar asa pana cand nu stiu ce... Nu se poate da Parlamentului atributii limitate, cum e in cazul Guvernului, dupa motiunea de cenzura. Deci nu avem o baza legala. Asta se poate reglementa prin lege. Constitutia iti creeaza institutia alegerilor anticipate, dizolvarea Parlamentului, dar trebuie sa ai o lege. Eu am spus colegilor, "ok, veniti cu alegerile anticipate, ce veti spune presedintelui in momentul in care doreste sa dizolve Parlamentul, in decretul prezidental, ce sa scrie? Care e baza legala si care este procedura prin care vom organiza alegerile anticipate?" Procedura alegerilor generale? Se poate, dar asta trebuie trecut intr-o lege", a explicat Kelemen Hunor. O incercare de a crea o lege pentru organizarea alegerilor anticipate a avut loc in anul 2020, dar nu s-a reusit. "In 36 de ani nu am reusit. Deci nu exista baza legala in acest moment. E o problema politica foarte serioasa", spune Kelemen Hunor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.