×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Ministrul Finanțelor, după ce Guvernul a fost demis prin moțiune: Reacţiile pieţelor sunt rapide,...

Ministrul Finanțelor, după ce Guvernul a fost demis prin moțiune: Reacţiile pieţelor sunt rapide, iar corecţiile vor fi costisitoare

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat marți, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, că „stabilitatea economică a României şi menținerea ratingului de țară” sunt aspecte prioritare din acest moment.

05.05.2026, 19:06 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Alexandru Nazare, ministrul Finantelor, a afirmat marti, la cateva ore dupa ce motiunea de cenzura impotriva Guvernului Bolojan a trecut cu 281 de voturi "pentru", ca stabilitatea economica a Romaniei si mentinerea ratingului de tara sunt prioritare din acest moment. Acesta a subliniat, intr-o postare pe Facebook, ca "Romania intra de azi intr-o perioada de interimat guvernamental - fara sa isi permita insa un interimat economic" si ca, in acest sens, "continuarea gestionarii responsabile a resurselor publice si semnalele pe care le transmitem in extern sunt esentiale pentru functionarea economiei si, inclusiv, pentru mentinerea ratingului de tara in perioada urmatoare". "Costul instabilitatii", deja vizibil Ministrul a adus in discutie faptul ca este vizibil deja "costul instabilitatii" din tara. "Asa cum am subliniat in ultimele zile, costul instabilitatii este vizibil deja in cresterea cursului leu/euro, in dobanzile majorate, in presiune pe buget si in riscurile care planeaza asupra ratingului de tara. Reactiile pietelor sunt rapide, iar corectiile vor fi costisitoare. Am primit deja, in ultimele zile, semnale clare din partea agentiilor internationale de rating: situatia politica a Romaniei este monitorizata in timp real, iar evolutiile din perioada imediat urmatoare vor fi decisive. Mentinerea ratingului si evitarea unei retrogradari depind de capacitatea de a demonstra stabilitate, coerenta si predictibilitate in zilele urmatoare", a adaugat acesta. Nazare a mai precizat ca este esentiala mentinerea ferma a directiei in gestionarea finantelor publice si conservarea echilibrelor macroeconomice, iar pe langa acest lucru, Romania are 3 obiective strategice in 2026, care depind direct de acest cadru de stabilitate. Este vorba despre implementarea completa a angajamentelor din PNRR, accesarea si utilizarea eficienta a instrumentelor europene din programul SAFE si avansarea procesului de aderare la OCDE. "Toate aceste obiective presupun in mod fundamental incredere, predictibilitate si continuitate institutionala - exact acele elemente care sunt astazi sub monitorizarea continua a partenerilor si a pietelor internationale.Miza momentului depaseste logica politica. Este o miza de credibilitate, seriozitate si de pozitionare a Romaniei in arhitectura economica europeana si internationala", a conchis ministrul Nazare. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marti, 5 mai, prin motiunea de cenzura depusa de PSD si AUR, fiind adoptata cu 281 de voturi pentru, 4 voturi impotriva si 3 voturi anulate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare