|
Accesează contul My Orange
02.11.2026, 17:46 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit ministrului, verificarile au scos la iveala 478 de cazuri neconforme, iar Romania ar urma sa piarda fonduri din PNRR. Acuzatii privind persoane decedate incluse in raportarile catre Bruxelles Intr-un mesaj publicat luni, 2 noiembrie, pe Facebook, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale a lansat acuzatii la adresa lui Dragos Pislaru, in legatura cu modul in care au fost raportate rezultatele procesului de dezinstitutionalizare a persoanelor cu dizabilitati. "Dragos Pislaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstitutionalizate! Asta arata cinism si lipsa de profesionalism. In plus, alte aproape 500 de cazuri au fost neconforme. Au cosmetizat cifrele, au facut raportari false", a sustinut Petre Florin Manole. Ministrul afirma ca neregulile ar urma sa determine aplicarea unei corectii financiare in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta. "Romania va pierde bani, pentru ca verificarea si raportarea, care trebuiau facute in lunile iulie si august, au fost gresite", a transmis acesta. De la 3.976 de persoane raportate la 3.498 de cazuri validate Potrivit explicatiilor prezentate de ministru, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANPDPD) a anuntat, la inceputul lunii septembrie, atingerea tintei din PNRR, raportand 3.976 de persoane dezinstitutionalizate. Ulterior, in urma verificarilor, au fost eliminate 478 de cazuri. Printre situatiile considerate neconforme s-ar fi aflat persoane decedate, beneficiari transferati in alte centre rezidentiale, persoane care nu erau institutionalizate pana in 2020, cazuri fara documente justificative si persoane aflate in forme de locuire nereglementate sau inca in proces de dezinstitutionalizare. "Asadar, cifra reala nu era 3.976, ci 3.498 de persoane dezinstitutionalizate", a precizat Manole. Ministrul sustine ca au existat avertismente inca din august Petre Florin Manole afirma ca problemele ar fi fost semnalate in scris inca din luna august, de catre angajati ai Ministerului Muncii. Potrivit cronologiei prezentate de acesta, cadrul general al procesului fusese stabilit pana la 8 iulie, iar dosarul a fost predat noii conduceri ANPDPD la 10 iulie. Institutia ar fi avut astfel aproape doua luni, pana la 31 august, pentru verificarea documentelor. Ministrul sustine ca, in pofida avertismentelor, Comisiei Europene i-au fost transmise date eronate, sub semnatura presedintei ANPDPD. "Nu doar ca acest lucru nu s-a intamplat, ci mai grav, sub semnatura presedintei ANPDPD, s-au transmis Comisiei Europene date gresite, inclusiv persoane decedate", a afirmat Manole, referindu-se la verificarile solicitate anterior. Comisia Europeana ar fi cerut revizuirea datelor Conform ministrului, dupa primirea documentelor, Comisia Europeana a identificat informatii incomplete si cazuri care nu indeplineau conditiile de eligibilitate, solicitand revizuirea urgenta a raportarii. Manole a transmis ca nu intentioneaza sa mentina cifrele initiale in conditiile in care acestea nu sunt sustinute de documente. "Nu vom acoperi aceasta greseala si nu vom inlocui realitatea cu o cifra convenabila", a declarat ministrul Muncii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.