|
Accesează
contul existent
07.05.2026, 12:58 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In contextul actualelor provocari si amenintarilor majore la adresa Aliantei, precum si in perspectiva obtinerii unor rezultate concrete la Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie 2026), ministrul Radu Miruta si amiralul Dragone au subliniat necesitatea continuarii implementarii masurilor de consolidare a posturii aliate de descurajare si aparare. Totodata, Miruta a evidentiat prioritatile pentru reuniunea NATO de nivel inalt de la Ankara si importanta strategica a Marii Negre pentru asigurarea stabilitatii si securitatii regiunii euroatlantice. "Romania este pe deplin angajata in avansarea demersurilor dedicate asigurarii securitatii si stabilitatii in regiunea Marii Negre, in context Aliat, avand in vedere necesitatea unei abordari coerente a tuturor masurilor adoptate pe Flancul Estic al NATO, cu accent pe sprijinul privind capabilitatile de combatere a dronelor care patrund in spatiul aerian national", a subliniat ministrul roman al apararii nationale. De asemenea, a fost reiterata importanta implementarii deciziilor majore adoptate la Summitul NATO de la Haga, din iunie 2025, privind cresterea investitiilor in aparare la 5% din PIB, dintre care 3,5% pentru domeniul apararii si 1,5% pentru domenii conexe apararii, precum infrastructura si rezilienta. In acest context, Romania aloca in jur de 38% din bugetul apararii pentru inzestrare, evidentiindu-se drept un contributor important atat la consolidarea posturii aliate, cat si la continuarea sprijinului pentru Ucraina. In cadrul convorbirilor, oficialii au abordat si contributia Romaniei la securitatea euro-atlantica, participarea militarilor romani in misiuni si operatii NATO, precum si sprijinul multidimensional acordat Ucrainei. "Romania ramane un aliat responsabil si activ, profund angajat in consolidarea securitatii colective. Prezenta presedintelui Comitetului Militar al NATO la Bucuresti transmite un mesaj clar privind unitatea aliata, coeziunea si importanta strategica a Flancului Estic. In actualul context de securitate, cooperarea stransa dintre aliati si capacitatea noastra de a ne adapta rapid reprezinta elemente esentiale pentru mentinerea stabilitatii regionale", a declarat seful Statului Major al Apararii, generalul Gheorghita Vlad.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.