Cultura si divertisment

In octombrie 1793, nou-infiintata Republica Franceza s-a angajat intr-un experiment nereusit. A decis sa schimbe ora. Revolutionarii au decis ca ziua va fi acum impartita la 10 ore, nu la 24. Fiecare ora va avea 100 de minute decimale, alcatuite la randul lor din 100 de secunde decimale, noteaza BBC. Sistemul orar facea parte dintr-un calendar revolutionar mai amplu, care urmarea rationalizarea (si decrestinizarea) structurii anilor, incluzand o noua saptamana de 10 zile. In curand au inceput lucrarile de conversie a ceasurilor existente la sistemul zecimal . Primariile au instalat ceasuri zecimale, iar activitatile oficiale au fost inregistrate folosind noul calendar. "A inceput rapid sa provoace nenumarate dureri de cap", spune Finn Burridge, comunicator stiintific la Muzeele Regale Greenwich din Londra, Marea Britanie, sediul Observatorului Regal si locul unde a fost stabilit timpul mediu Greenwich. Reproiectarea si convertirea ceasurilor existente s-au dovedit extrem de dificile. Sistemul a izolat Franta de tarile vecine, in timp ce populatia rurala ura ca ziua de odihna sa devina doar o data la a 10-a zi. In cele din urma, timpul zecimal a durat abia mai mult de un an in Franta. Pentru a intelege cum am inceput sa numaram, si cum numaram si astazi, 24 de ore intr-o zi, 60 de minute intr-o ora si 60 de secunde intr-un minut, trebuie sa dam inapoi ceasul intr-o epoca anterioara inceputurilor masurarii timpului. Pentru ca povestea unuia dintre cele mai vechi sisteme numerice ne-a pus pe aceasta cale - si explica de ce acest sistem ciudat a supravietuit mult civilizatiilor care l-au inventat. O baza de 60 La origine se afla sumerienii, un popor antic care a trait in Mesopotamia (aproximativ Irakul de astazi) intre anii 5300-1940 i.Hr. si una dintre primele civilizatii care au format orase. Impreuna cu multe alte inventii, inclusiv irigatiile si plugul, lor li se atribuie crearea primului sistem de scriere cunoscut. Acesta a inclus si un sistem de numerotare bazat pe conceptul de 60. Tine mana in fata, indoieste un deget si vei vedea ca are trei articulatii. Numara toate articulatiile degetelor unei maini (fara a include degetul mare) si vei ajunge la 12. Numara aceste 12 ca fiind una singura folosind un deget de la cealalta mana si reia numaratoarea de la 12 la prima mana, pana cand toate cele cinci degete de la a doua mana sunt folosite. Pana la ce ai numarat? Saizeci. Aceasta este una dintre teoriile speculative despre motivul pentru care sumerienii si-au bazat sistemul matematic emergent pe 60, nu pe 10 - o decizie care are inca implicatii asupra modului in care masuram timpul astazi. Dezvoltarea numerelor scrise a fost determinata de nevoia de a tine evidente pentru sistemul agricol din ce in ce mai mare si mai complex care sustinea orasele lor in crestere, spune Martin Willis Monroe, expert in culturi cuneiforme (sistemele de scriere timpurii ale Orientului Mijlociu antic) de la Universitatea din New Brunswick din Canada. Au inceput sa foloseasca tablite mici de lut, adesea de dimensiunea unui smartphone sau mai mici, pentru a tine evidenta numerelor, imprimand detaliile in lut moale. Alte notatii picturale au urmat curand, dezvoltandu-se in faimosul text cuneiform al sumerieni. Abia la mijlocul secolului al XIX-lea aceste tablite de lut au fost descoperite si au inceput sa fie descifrate. Ele arata ca sumerienii foloseau o intreaga gama de sisteme numerice, spune Monroe, dar cel mai important pentru matematica si, in cele din urma, pentru astronomie si timp, a devenit rapid asa-numitul sistem sexagesimal. Sumerienii foloseau numarul 60 intr-un mod comparabil cu modul in care folosim noi acum numarul 10. Cand ajungem la noua, ne mutam peste un spatiu la stanga, scriem un unu si adaugam zero la dreapta, spune Erica Meszaros, care a absolvit recent un doctorat in istoria stiintelor exacte si antichitatii la Universitatea Brown din SUA. "[Este] acelasi lucru cu sexagesimalul: ajung pana la 59 si in loc sa aiba un numar mai mare decat 59, folosesc doar un unu, dar cu o pozitie mai sus." Orele, minutele si secundele sunt o mostenire utila din timpuri stravechi, atat de adanc inradacinata incat schimbarea sistemului acum ar fi probabil prea mult de gestionat. In ciuda teoriei tentante a numararii cu degetele, prezentata mai sus, nu este clar de ce sumerienii au optat pentru un sistem de baza 60. "Nu exista o multime de dovezi de unde provine numarul 60", spune Monroe. Unii cercetatori au sugerat ca sistemul sexagesimal ar fi putut exista inainte de sumerieni. Usurinta sa in utilizare este insa evidenta. Saizeci poate fi impartit la unu, doi, trei, patru, cinci, sase, 10, 12, 15, 20, 30 si 60 fara a fi nevoie de fractii sau zecimale. Comparati acest lucru cu 10, care poate fi impartit doar la unu, doi, cinci si 10, iar avantajele sale incep sa devina clare. "Daca dezvoltati numere in scopuri foarte practice, cum ar fi contabilitatea, impozitele sau masurarea campurilor si impartirea campurilor pentru mostenirea fiilor dvs., o modalitate usoara de a face aceste operatii matematice poate fi de mare ajutor", spune Meszaros. Originea timpului Nu exista dovezi clare ca sumerienii foloseau timpul, desi probabil ca masurarea timpului a existat in regiune inainte de prima utilizare documentata a cadranelor solare si a ceasurilor cu apa de catre babilonieni (o civilizatie mesopotamiana antica care a venit dupa sumerieni) in jurul anului 1000 i.Hr., spune Monroe. Prima civilizatie cunoscuta care a impartit ziua in ore a fost cea a vechilor egipteni, spune Rita Gautschy, arheoastronoma la Universitatea din Basel, Elvetia, iar acest lucru apare in texte religioase din jurul anului 2500 i.Hr. Primele obiecte cunoscute legate de ore s-au referit initial la cele 12 ore ale noptii: acestea erau ceasuri stelare diagonale gasite pe capacul interior al sicrielor nobililor egipteni din perioada cuprinsa intre anii 2100 si 1800 i.Hr., spune Gautschy. Cele mai vechi instrumente cunoscute pentru masurarea timpului, cadranele solare si ceasurile cu apa, au aparut in Egipt in jurul anului 1500 i.Hr. Unele erau folosite in timpul muncii zilnice , dar majoritatea erau "probabil mai mult legate de sfera religioasa si de ritualuri" decat de masurarea timpului, spune Gautschy. "Personal, cred ca multe dintre ele au fost daruri oferite zeilor, daruri votive", spune ea. "Nu avem prea multe informatii despre masurarea timpului stiintifica [din acea epoca]." Sosirea minutelor Intre timp, babilonienii isi dezvoltasera si ei utilizarea orelor. In cele din urma, ei aveau sa fie primii care au descompus ora in unitati mult mai mici - desi nu in scopuri de masurare a timpului. Babilonienii, care au prosperat intre anii 2000 i.Hr. si 540 i.Hr., au adoptat de la sumerieni atat scrierea cuneiforma, cat si sistemul de numeratie sexagesimal. In jurul anului 1000 i.Hr., spune Meszaros, acestia au dezvoltat un calendar bazat pe timpul necesar soarelui pentru a reveni la aceeasi pozitie pe cer - putin peste 360 ￢￢de zile . Este un sistem care a functionat suficient de bine pentru babilonieni, incat oamenii care au venit dupa ei l-au preluat in intregime pentru a prelua si datele si traditiile astronomice - Erica Meszaros Acesta a fost un numar util pentru o civilizatie care folosea deja un sistem de numarare bazat pe 60. "Uau, nu-i asa ca e frumos intr-un sistem sexagesimal?", spune Meszaros. "De fapt, ducea foarte bine la 12 luni de cate 30 de zile fiecare", ceea ce se potrivea si cu ciclul lunar, spune ea. Babilonienii au dezvoltat un sistem temporal practic pentru uzul zilnic, care impartea ziua si noaptea in 12, asa cum faceau egiptenii. Durata acestor " ore sezoniere " varia in functie de durata zilei si a noptii. "Am impartit ziua in 12 pentru ca impartim cerul noptii in 12 luni si 12 semne zodiacale ", spune Meszaros. Multe alte civilizatii antice foloseau orele sezoniere , iar acestea erau inca folosite in Europa secolului al XV-lea si in Japonia secolului al XIX-lea . Totusi, acest timp sezonier nu a fost niciodata impartit in unitati mai mici pentru uz practic, noteaza Monroe. "[Acest lucru] nu a existat cu adevarat pana la inceputul perioadei moderne... Nu exista in Mesopotamia si in alte culturi antice, pentru ca nu este nevoie de el." Babilonienii au dezvoltat si un alt sistem de timp pentru calcularea si masurarea evenimentelor astronomice, care nu era destinat uzului zilnic. Acesta impartea ziua in 12 "beru", pe care le putem considera echivalentul a doua ore moderne. Babilonia nu a fost singura cultura antica care le-a folosit: acestea au aparut si in China si Japonia antica , de exemplu. Condusi de nevoia de a masura mai multa granularitate in calculele lor, babilonienii au inceput sa descompuna aceste ore duble beru in 30 de minute antice, cunoscute sub numele de ush, fiecare egala cu patru minute din minutele noastre actuale. Acestea au fost impartite la randul lor la 60 in unitati mai mici numite ninda, fiecare in valoare de aproximativ patru secunde moderne. Aceste subdiviziuni au fost probabil folosite "deoarece impartim lucrurile in grupuri de 60 in sistemul sexagesimal", spune Meszaros. Poate fi greu de spus exact cine a construit pe cine dintre toate aceste evolutii antice ale timpului, spune Gautschy. "Din jurul anului 330 i.Hr. incoace, Egiptul, odata cu noul centru al stiintei din Alexandria, a devenit un creuzet in care oamenii si, odata cu ei, ideile lor din toate regiunile s-au contopit", spune ea. "Asta numim noi lumea elenistica." Totusi, este clar ca grecii antici au adoptat sistemul astronomic babilonian al timpului, spune Meszaros. "Au pastrat aceeasi diviziune deoarece acest lucru le-a permis sa adauge pur si simplu observatii noi la cele existente... Este un sistem care a functionat suficient de bine pentru babilonieni, incat oamenii care au venit dupa ei l-au preluat in totalitate pentru a prelua si datele si traditiile astronomice."