|
Accesează contul My Orange
Premierul desemnat Eugen Tomac își propune să îndeplinească toți pașii pentru ca până la finalul acestei săptămâni, noul Executiv să fie deja instalat la Palatul Victoria, au precizat surse politice pentru G4Media.
08.06.2026, 10:52 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Eugen Tomac, premierul desemnat de presedintele Nicusor Dan sa formeze un nou Guvern, isi propune ca miercuri, 10 iunie, sa trimita la Parlament lista ministrilor si programul de guvernare pentru care cere votul de investitura, au declarat surse politice pentru G4Media. Totodata, aceleasi surse spun ca Eugen Tomac doreste ca procedurile in Parlament sa se desfasoare rapid, astfel incat pana la finalul saptamanii sa fie deja instalat la Palatul Victoria. In aceste conditii, audierile in comisiile parlamentare ale ministrilor propusi ar urma sa se desfasoare joi, 11 iunie, iar vineri, 12 iunie, sa aiba loc sedinta plenului reunit al Senatului si Camerei Deputatilor pentru votarea noului Guvern. Pe ce voturi mizeaza Tomac Potrivit acelorasi surse citate de G4Media, Eugen Tomac mizeaza, momentan, pe voturile PSD, UDMR si ale minoritatilor nationale, ale parlamentarilor neafiliati, dar si ale celor de la PACE, POT si Uniti Pentru Romania. In plus, Tomac incearca sa obtina sprijin pentru investirea Guvernului si din partea PNL si USR, au mai spus sursele pentru G4Media. Consultarile pentru formarea noului Guvern incep luni Luni, Eugen Tomac incepe discutiile cu partidele parlamentare in incercarea de a strange o majoritate in Parlament care sa sustina cabinetul sau tehnocrat. Primele negocieri vor fi cu PNL, USR si PSD. Potrivit programului anuntat duminica, liberalii vor fi primii care se vor intalni cu premierul desemnat, de la ora 11:00. Apoi, de la ora 14:00, Tomac va discuta cu reprezentantii USR, iar de la 17:00 cu social-democratii. Toate consultarile vor avea loc la sediile formatiunilor politice. Negocierile cu celelalte partide vor avea loc zilele urmatoare. Potrivit Constitutiei, Eugen Tomac are la dispozitie 10 zile de la momentul nominalizarii pentru functia de premier, pentru a veni in fata Parlamentului ca sa ceara un vot de incredere. Pentru ca noul Executiv sa fie investit, sunt necesare cel putin 233 de voturi din partea senatorilor si deputatilor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.