×

Accesează contul My Orange

Externe

Netanyahu merge săptămâna viitoare la Washington. Iranul și Acordurile Abraham, pe agenda...

Netanyahu merge săptămâna viitoare la Washington. Iranul și Acordurile Abraham, pe agenda discuțiilor cu Donald Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu va efectua luni o vizită oficială la Washington, la invitația președintelui american Donald Trump, urmând ca cei doi lideri să se întâlnească marți, a anunțat vineri Biroul premierului israelian.

25.07.2026, 06:46 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Vizita va fi prima deplasare oficiala a lui Netanyahu in capitala Statelor Unite de la izbucnirea conflictului dintre SUA, Israel si Iran. Tensiunile din Orientul Mijlociu raman ridicate, iar situatia de securitate din regiune se afla printre principalele teme ale discutiilor dintre cei doi lideri. Potrivit Biroului premierului israelian, citat de Reuters, Netanyahu va participa si la funeraliile senatorului republican Lindsey Graham, descris in comunicatul oficial drept "un prieten al Israelului". Acces strict controlat pentru presa Vizita se va desfasura in conditii maxime de discretie, cu acces limitat pentru presa. Autoritatile israeliene au precizat ca jurnalistii israelieni nu vor avea acces la bordul aeronavei oficiale "Aripa Sionului" (Wing of Zion), care il va transporta pe Netanyahu la Washington. Reprezentantii presei care vor vrea sa scrie despre vizita vor trebui sa se deplaseze pe cont propriu si sa se inregistreze in prealabil la Biroul premierului, fara ca aceasta inregistrare sa le garanteze ca vor avea acces la evenimentele oficiale. Vizita fusese programata initial pentru saptamana trecuta, insa Netanyahu a anuntat amanarea acesteia dupa reprogramarea funeraliilor senatorului Lindsey Graham. Orientul Mijlociu si Acordurile Abraham, pe agenda discutiilor Intalnirea cu Donald Trump are loc dupa reluarea confruntarilor dintre Statele Unite si Iran, in timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continua sa se mentina la un nivel ridicat. Printre principalele teme de discutie se numara situatia de securitate din Orientul Mijlociu si relatiile dintre Statele Unite si Israel. De asemenea, presa internationala estimeaza ca cei doi lideri vor discuta si despre extinderea Acordurilor Abraham, initiativa lansata in primul mandat al lui Donald Trump prin care mai multe state arabe au normalizat relatiile cu Israelul. Unul dintre principalele obiective ramane aderarea Arabiei Saudite la aceste acorduri. Recent, Trump a declarat ca un acord americano-saudit privind dezvoltarea unui program nuclear civil va fi posibil doar daca Riadul va recunoaste oficial statul Israel. Trump foloseste din nou termenul "palestinian" ca insulta politica Inaintea vizitei lui Benjamin Netanyahu la Washington, Donald Trump l-a atacat pe liderul democratilor din Senatul SUA, Chuck Schumer. "A devenit palestinian", a spus presedintele american despre Schumer, care este evreu, adaugand in gluma ca legea islamica (sharia) reprezinta "noua lui religie". Trump a afirmat si ca ii va trimite acestuia "un costum palestinian", pentru a-l purta cand il va intampina pe Netanyahu la Washington. Organizatii americane care reprezinta comunitatile musulmane si evreiesti au criticat in trecut astfel de afirmatii, acuzandu-l pe Trump ca foloseste termenul "palestinian" ca insulta politica la adresa liderului democrat. Ultima vizita a lui Benjamin Netanyahu la Washington a avut loc in februarie. Potrivit Axios, aceasta va fi a saptea intalnire a lui Benjamin Netanyahu cu Donald Trump in Biroul Oval de la revenirea liderului republican la Casa Alba, mai multe decat in cazul oricarui alt lider strain.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare