|
30.03.2026, 19:28 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Declaratiile au fost facute la deschiderea evenimentului "The Economist - Romania Government Roundtable", unde seful statului a vorbit despre perspectivele economice ale Romaniei si ale Uniunii Europene. Extinderea UE spre Est, "o poveste de mare succes" Nicusor Dan a spus ca extinderea Uniunii Europene catre Est reprezinta "o poveste de mare succes", dand ca exemplu evolutia economica a Romaniei in ultimele doua decenii. "Este important sa spunem asta, ca suntem bombardati de stiri negative. Extinderea Uniunii Europene inspre Est a fost un mare succes. Spre exemplu, Romania in 2000 era la 26% fata de media europeana a veniturilor, iar in 2024 a crescut la 78%", a afirmat Nicusor Dan. Reforma institutiilor si aderarea la OCDE, prioritati interne Referindu-se la prioritatile interne, Nicusor Dan a pus accent pe calitatea institutiilor. "Calitatea institutiilor si modul in care acestea influenteaza prosperitatea este esentiala si este un obiectiv fundamental al acestui mandat: reforma institutiilor, astfel incat ele sa poata pune baza unei dezvoltari economice solide", a subliniat presedintele. Nicusor Dan a adaugat ca Romania este "in grafic" pentru aderarea la OCDE. "Suntem in grafic si speram ca Romania sa devina membru OCDEin acest an si vreau sa salut pe acest palier armonia si colaborarea neobisnuite intre partidele politice", a declarat seful statului. "Euro trebuie sa fie un obiectiv pentru Romania" Totodata, el a sustinut ca adoptarea monedei euro trebuie mentinuta ca obiectiv strategic. "Euro trebuie sa fie un obiectiv pentru Romania, pentru ca este o regula economica foarte simpla, esti mai competitiv daca esti mai mare. In conditiile in care avem o viteza economica tot mai mare global, Romania trebuie sa se integreze, iar euro este o forma de a se integra in economia europeana", a afirmat Nicusor Dan. De asemenea, seful statului a inclus Republica Moldova intre prioritatile strategice ale Romaniei. "Republica Moldova este parte importanta din preocuparile noastre pentru viitor, o integrare in Uniunea Europeana si o integrare a celor doua economii", a spus el. Bugetul UE 2028-2034 si reducerea decalajelor Referindu-se la Uniunea Europeana, presedintele a pledat pentru finalizarea pietei unice, inclusiv in domeniul energiei, argumentand ca diferentele de pret afecteaza competitivitatea Europei. "Nu putem avea o piata unica europeana fara sa avem o piata unica energetica europeana, pentru ca vedem cum competitivitatea noastra este afectata de diferentele de preturi ale energiei", a declarat Nicusor Dan. El a salutat, de asemenea, revenirea energiei nucleare in centrul dezbaterii europene si a spus ca spera ca aceasta sa fie inclusa in viitorul cadru financiar multianual al UE. Presedintele a aratat ca negocierile privind bugetul multianual al Uniunii pentru perioada 2028-2034 trebuie sa reduca diferentele dintre statele membre, nu sa le accentueze. "Pozitia Romaniei este ca trebuie ca acest instrument sa reduca niste diferente, astfel incat sa nu cheltuim din nou si din nou bani pentru coeziune in anii care urmeaza", a spus Nicusor Dan. "Acestea sunt gandurile mele la momentul pe care il traim si vreau sa va transmit un mesaj de optimism: intre crizele pe care le traversam, cu munca fiecaruia dintre noi, fara indoiala va veni binele si prosperitatea", a conchis Nicusor Dan.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.