×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Nicușor Dan, discurs la Gala Colegiului Medicilor din România: „Sfatul meu este să ne uităm cu...

Nicușor Dan, discurs la Gala Colegiului Medicilor din România: „Sfatul meu este să ne uităm cu onestitate la ce suntem noi, inclusiv la sistemul medical”

26.03.2026, 19:41 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, a participat joi seara la Gala Colegiului Medicilor din Romania "Medic pentru Romania. Romania medicala conteaza", unde a sustinut un discurs despre importanta profesiei medicale. "Stiti, noi, oamenii, avem o problema in general. Ne obisnuim cu normalitatea. Adica ni se pare normal 'ma doare ceva, ma duc la medic', 'are copilul o problema noaptea, gasesc pe cineva', si macar in momente festive ca asta sa ne aducem aminte ca, pentru a fi medic, faci sase ani de facultate, faci rezidentiate, faci nu stiu cate garzi, si sa spunem asta romanilor. Deci multumesc din partea mea pentru efortul pe care l-ati facut si pe care il faceti.", a transmis presedintele. Acesta a afirmat ca este nevoie de un echilibru in ceea ce priveste modul in care este perceput sistemul medical in Romania. "Sfatul meu, si nu numai pentru zona medicala, este sa ne invatam sa nu mai traim de la o extrema de la alta. Pentru ca azi spunem ca totul e un dezastru, nimic nu functioneaza, e o nenorocire, sistemul medical e o nenorocire. Maine venim si spunem ca dimpotriva, am construit, am dezvoltat, totul e minunat. Deci trebuie sa ne asumam lucrurile asa cum sunt." Nicusor Dan a recunoscut ca exista o serie de probleme in interiorul sistemului, dar a punctat ca este vizibil si progresul facut pana in acest moment. "Evident ca distributia banilor pe care romanii ii platesc pentru sistemul de sanatate nu este optima, pe de o parte. Pe de alta parte, suntem mult mai bine decat eram acum 20 de ani. Suntem mult mai bine decat multe din tarile care sunt in jurul nostru si care au avut, la un moment dat, aceleasi perspective de dezvoltare pe care le avem noi. Deci sfatul meu este sa reusim sa ne uitam cu onestitate si cu echilibru la ce suntem noi, inclusiv in ceea ce priveste sistemul medical.", a spus Nicusor Dan. Ulterior, Nicusor Dan a vorbit si despre nivelul destul de ridicat de dezinformare care afecteaza sanatatea publica. "Dar cel mai important lucru pe care cred eu ca am sa vi-l transmit in seara asta este despre razboiul informational, care va afecteaza profesia, si sfatul meu despre ce putem sa facem, pentru ca nu e posibil, sau pare absurd, ca intre un medic care a facut sase ani de facultate, a facut trei, patru sau cinci ani de rezidentiat, si care spune ceva, si o reclama pe internet care spune altceva, tu sa alegi reclama de pe internet. Cum am ajuns aici? Cum am ajuns ca oameni sa nu mai vrea sa isi vaccineze copiii? Cati oameni au murit in Romania pentru ca au ignorat stiinta?", a transmis presedintele. "Ca toata Europa, suntem supusi unui razboi informational, stim si cine il face, Rusia, stim si de ce, pentru a scadea increderea in democratie insasi, adica in posibilitatea oamenilor ca, prin discutii intre ei, sa isi decida singuri viitorul, si bineinteles ca asta a afectat si zona de medicina, pentru ca e o zona sensibila pentru oameni. Si acum, ce este de facut: din pacate, nu mai ajunge ca fiecare dintre noi sa isi faca meseria asa cum a invatat sa o faca. Nu e suficient... Este obligatoriu ca fiecare dintre noi sa iasa din zona de confort si sa se lupte pentru acele valori pentru care s-a pregatit la scoala - pentru adevarul stiintific, pentru adevarul medical.", a mai transmis acesta.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare