|
10.04.2026, 14:02 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Este vorba despre o sectiune din scara spiralata a monumentului parizian, care a fost folosita de primii vizitatori ai turnului inca din momentul inaugurarii, in 1889. Fragmentul, care are o inaltime de aproximativ 2,75 metri si un diametru de 1,75 metri, este alcatuit din 14 trepte metalice montate pe o baza in forma de cruce. Scara facea parte din traseul care lega etajul al doilea de etajul al treilea al Turnului Eiffel. Piesa va fi licitata pe 21 mai 2026 de casa de licitatii Artcurial din Paris, mai arata Euronews. La deschiderea turnului, in timpul Expozitiei Universale din 1889, vizitatorii puteau ajunge in varf doar urcand pe scari. In 1983, in timpul unei renovari majore, o mare parte din scarile originale a fost demontata si inlocuita cu lifturi. Aproximativ 20 de sectiuni au fost atunci vandute la licitatie sau au ajuns in colectii private si muzee. Unde se afla alte bucati din scara turnului Astazi, fragmente din scarile originale pot fi vazute in mai multe locuri din lume. Unele sunt expuse in institutii culturale din Franta, precum Muzeul Orsay sau Cite des Sciences et de l'Industrie. Altele au ajuns in gradinile fundatiei Yoishii din Japonia sau in apropierea Statuii Libertatii din New York. Organizatorii spun ca interesul pentru astfel de obiecte ramane foarte ridicat. O sectiune similara din scara Turnului Eiffel a fost vanduta in 2016 pentru 523.800 de euro, mult peste estimarile initiale. In prezent, monumentul parizian atrage aproximativ sapte milioane de vizitatori in fiecare an si ramane unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Frantei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.