×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării celor patru barje care au...

O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării celor patru barje care au salvat Reactorul 2 de la Cernavodă

Operațiunea de scufundare a celor patru barje pe Dunăre pentru redirecționarea apei către Cernavodă a avut și momente tensionate. Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu spune că autoritățile au avut „o singură încercare”, iar la prima scufundare o parte din cablurile groase care legau barjele între ele au cedat. Prima operațiune a durat 11 ore.

09.08.2026, 21:20 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Irinel Scriosteanu a spus ca operatiunea de scufundare a celor patru barje a fost foarte bine pregatita si ca la fata locului presiunea a fost foarte mare, pentru ca lucrau impreuna echipe care nu mai lucrasera anterior, si presiunea de a asigura protectia echipelor. El a spus ca autoritatile au avut la dispozitie "o singura incercare". "Daca nu reuseam sa scufundam barjele in pozitia aceea sau nu reuseam sa le scufundam echilibrat, in asa fel incat sa ramana pe fundul Dunarii si sa asigure un prag acolo, nu mai avem alte barje la indemana, nu mai avem altceva", a spus secretarul de stat, duminica, la Euronews Romania. O parte din cabluri au cedat In ciuda pregatirii temeinice a operatiunii, Scriosteanu sustine ca au fost si momente tensionate. El a povestit ca barjele care au fost scufundate, doua cate doua, au fost legate intre ele cu cabluri foarte groase. "La prima scufundare o parte din cabluri au cedat", a spus secretarul de stat. "A fost un moment un pic mai tensionat, pentru ca atunci cand trosnesc cabluri foarte groase nu e asa de placut", a adaugat el. In cele din urma barjele au fost tinute pe pozitie si scufundate. Nimeni n-a mai facut asa ceva in Romania Conform acestuia, cu toata pregatirea facuta, prima scufundare a durat 11 ore: "Am inceput la ora 2 si am terminat aproape dupa 12 noapte". A doua a durat doar 7 ore. "Sunt fix pe pozitia care a fost stabilita, barjele. (...) Nimeni n-a mai facut asa ceva in Romania. Nu ne uitam la barje ca la niste obiecte metalice. Sunt niste ambarcatiuni care au multe sisteme de siguranta, tocmai ca sa nu se scufunde. Toata colaborarea a fost in sens invers si scufundarea a trebuit sa fie, cum am spus, in asa fel de bine coordonata, incat sa fie lenta si sa elimine riscul de rotire". Cum functioneaza pragurile create de barje Secretarul de stat de la Transporturi a spus ca au rezultat doua praguri, care vor redirectiona o parte din debit de pe bratul Bala catre Dunarea Veche. "Primul este sprijinit in mal si este intr-un unghi de 15 grade spre Dunarea Veche. Al doilea prag este intr-un alt unghi, mai spre centrul, spre mijlocul Dunarii, acolo unde are peste un metru pe secunda curentul. Sunt doua efecte, sa zic asa, care converg la directionarea apei catre Dunarea Veche", a explicat Scriosteanu. El spune ca rezultatul este unul corect si, din estimarile celor de la Apele Romane, sunt peste 50 de metri cubi pe secunda care intra suplimentar pe Dunarea Veche catre Cernavoda. Barjele vor fi extrase Irinel Scriosteanu spune ca barjele au fost scufundate provizoriu. "Nu este o scufundare definitiva a celor patru barje in aceasta zona. (...) Va fi un proiect de extragere", a declarat oficialul. El adauga ca pana atunci se pune piatra pe langa barje, astfel incat sa fie mai stabile, sa nu fie afectate de curenti. De asemenea, continua si operatiunea de dragare dinspre Bala catre Cernavoda si dinspre Cernavoda catre Bala, in asa fel incat sa fie asigurat un debit cat se poate de mare. Totodata, secretarul de stat a precizat ca pe bratul Bala navigatia este in continuare deschisa.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare