|
Accesează contul My Orange
06.10.2026, 08:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Descoperirea, prezentata intr-un studiu publicat in Nature Astronomy, ar putea deschide o noua perspectiva asupra modului in care apar planetele. Cercetatorii, citatti de CNN, subliniaza insa ca obiectul este deocamdata doar un candidat, nu o planeta confirmata. Planeta s-ar fi format dupa moartea stelei Sistemul cosmic analizat are in centru pitica alba HS 0209+0832. Aceasta reprezinta nucleul foarte dens si fierbinte ramas dupa ce o stea asemanatoare Soarelui isi pierde straturile exterioare. In mod normal, planetele unui asemenea sistem sunt considerate "de prima generatie". Ele s-au format in aceeasi perioada cu steaua si, daca se aflau suficient de departe, unele au putut supravietui transformarii acesteia intr-o pitica alba. Astronomii au identificat deja cateva asemenea planete supravietuitoare. Niciodata insa nu fusese identificat un candidat pentru o planeta care sa se fi format dupa moartea stelei. In cazul HS 0209+0832, cercetatorii au gasit pe suprafata piticii albe urme neobisnuite de elemente grele. Printre acestea se afla niobiul, detectat pentru prima data intr-o astfel de stea. Compozitia sugereaza ca materialul provine din resturile produse in timpul mortii stelei si ajunge in prezent pe suprafata piticii albe. A star's death may not always be the final chapter. A new discovery from Hubble's archive shows evidence of a planet forming *after* the star it orbits died. Find out more: https://t.co/xcyMazlHnp https://t.co/PoabT0mi6S - Hubble (@NASAHubble) October 5, 2026 Un semnal repetat la fiecare 4,4 zile Observatiile realizate cu telescopul spatial Hubble si alte instrumente au fost completate cu date obtinute de misiunea TESS a NASA. Datele TESS au indicat un semnal slab de luminozitate care se repeta la fiecare 4,4 zile. Cercetatorii spun ca acesta este compatibil cu existenta unei planete gigantice care orbiteaza pitica alba. Ipoteza este ca radiatia intensa emisa de pitica alba desprinde material din atmosfera unui corp planetar aflat in apropiere. Elementele respective ajung apoi pe suprafata stelei moarte. Pentru cercetatori, prezenta niobiului este unul dintre indiciile importante. Elementul se formeaza in timpul evolutiei stelare, dar ar trebui sa dispara rapid de la suprafata unei pitice albe, unde elementele grele coboara spre interior. Acest lucru sugereaza ca materialul este alimentat in mod continuu din exterior. Cum ar putea aparea o planeta dupa moartea unei stele Cercetatorii au o ipoteza pentru formarea acestui posibil corp ceresc. In timpul fazei de giganta rosie, un al doilea obiect cosmic ar fi putut ajunge foarte aproape de stea sau chiar sa fie inghitit de aceasta. Ar fi putut fi o stea cu aproximativ 20% din masa Soarelui sau o pitica bruna. Interactiunea ar fi putut impiedica evacuarea completa a gazului si prafului. O parte din material s-ar fi putut concentra intr-un disc care continua sa se roteasca in jurul nucleului ramas. In timp, din acest disc s-ar fi putut forma o noua planeta. Este insa o ipoteza, iar mecanismul exact ramane necunoscut. Daca existenta planetei va fi confirmata, aceasta ar reprezenta o noua categorie de corpuri ceresti. Descoperirea ar putea indica faptul ca in jurul piticelor albe exista mai multe planete formate dupa moartea stelelor decat se credea. Soarele nostru va avea un comportament asemanator? Observatia are implicatii si pentru viitorul Sistemului Solar. Peste miliarde de ani, Soarele va deveni la randul sau o pitica alba. Cercetatorii considera ca, in principiu, resturile din jurul unei astfel de stele ar putea da nastere unor noi planete. Echipa intentioneaza sa observe din nou sistemul cu Hubble si observatorul de raze X Chandra. Cercetatorii au solicitat si timp de observatie cu telescopul spatial James Webb, care ar putea oferi informatii suplimentare despre existenta si caracteristicile obiectului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.