×

Accesează contul My Orange

Externe

Obama critică Israelul: „A luat pământurile palestinienilor și a mers prea departe”

Obama critică Israelul: „A luat pământurile palestinienilor și a mers prea departe”

Fostul președinte american Barack Obama critică modul în care Israelul i-a tratat pe palestinieni de-a lungul istoriei. El avertizează că forța militară nu poate garanta securitatea statului israelian pe termen lung și cere încetarea ostilităților pentru găsirea unei soluții la conflictul cu palestinienii.

15.10.2026, 23:11 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Barack Obama a acuzat Israelul ca "a luat pamanturi de la oameni si a mers prea departe", referindu-se la nedreptatile suferite de palestinieni. Potrivit The Jerusalem Post, declaratia a fost facuta in cadrul unei discutii despre conflictul din Orientul Mijlociu, la Belfast, in Irlanda de Nord. Obama a vorbit despre originile conflictului israeliano-palestinian si despre nedreptatile reclamate de palestinieni. "Pe buna dreptate, acesti oameni au spus: Este o nedreptate si imi vreau pamantul inapoi", a declarat fostul lider de la Casa Alba, referindu-se la reactia palestinienilor fata de controlul exercitat de Israel asupra teritoriilor. Obama: Israelul risca sa piarda autoritatea morala "Poporul evreu a fost, timp de milenii, oprimat, discriminat si ucis. Europa a fost responsabila pentru o mare parte din aceste lucruri. Este de inteles ca evreii au cautat un refugiu", a spus Obama, amintind de persecutiile si discriminarile suferite de evrei de-a lungul istoriei. El a criticat insa ideea ca superioritatea militara si tehnologica a Israelului ar putea justifica orice actiune intreprinsa in numele securitatii. "Daca atitudinea Israelului este ca, acum, cand suntem cei mai puternici si cei mai avansati tehnologic din regiune, securitatea noastra depinde de faptul ca putem face orice consideram necesar si putem lua orice dorim, fara sa facem concesii nimanui... ei, bine, acest lucru poate functiona pe termen scurt. Dar, daca aceasta este pozitia pe care o adopti, ai pierdut autoritatea morala", a declarat Obama. "Israelienii si palestinienii trebuie sa gaseasca o cale de convietuire" Potrivit lui Obama, ostilitatea fata de Israel, manifestata dupa masacrul din 7 octombrie, arata necesitatea unei incetari reale a ostilitatilor, pentru ca solutiile pe termen lung sa poata fi puse in aplicare. Fostul presedinte american a subliniat ca milioanele de evrei si palestinieni care traiesc in regiune nu vor pleca de acolo, motiv pentru care ambele parti trebuie sa gaseasca o modalitate de convietuire. "Cetatenii Israelului trebuie sa regandeasca, sa isi imagineze din nou cum vor trai copiii si nepotii lor in aceasta regiune. Veti ramane pur si simplu in spatele zidurilor si ii veti elimina pe toti cei din jur sau veti gasi o modalitate dreapta de a va apara, actionand in acelasi timp intr-un mod etic si moral?", a intrebat Obama. "Trebuie sa cautam alte cai de schimbare" Fostul lider de la Casa Alba a avut un mesaj si pentru palestinieni, carora le-a cerut sa renunte la ideea ca ar putea obtine victoria prin forta. El a explicat ca palestinienii trebuie sa inteleaga ca nu pot invinge Israelul printr-un numar mai mare de victime provocate sau prin superioritate militara. "Trebuie sa ne uitam la alte exemple despre cum se produce schimbarea", a spus Obama, indicand strategiile nonviolente drept o posibila cale de urmat. El a recunoscut insa ca o asemenea schimbare nu se poate produce rapid. "Va dura ceva timp", a precizat fostul presedinte american.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare