×

Accesează
contul existent

Externe

Papa Leon al XIV-lea, apel la unitate în Angola: „Să dispară ura și violența”

Papa Leon al XIV-lea, apel la unitate în Angola: „Să dispară ura și violența”

19.04.2026, 17:45 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Papa Leon al XIV-lea i-a indemnat duminica pe angolezi sa depaseasca diviziunile dupa decenii de conflict, intr-un discurs tinut in fata a aproximativ 100.000 de oameni care s-au adunat la o Liturghie intr-un camp din apropierea capitalei Luanda, scrie Reuters. Intr-unul dintre cele mai mari evenimente ale turneului sau in Africa, Papa Leon a numit Angola, care a trecut printr-un razboi civil de 27 de ani, intre 1975 si 2002, o "tara frumoasa, dar ranita". El i-a indemnat pe angolezi sa "construiasca impreuna o tara in care vechile diviziuni sunt depasite odata pentru totdeauna, in care ura si violenta dispar". La sfarsitul Liturghiei, Papa Leon a criticat recenta intensificare a razboiului din Ucraina, dar a si cerut "ca armele sa taca si sa se urmeze calea dialogului". De asemenea, el a laudat incetarea focului dintre Israel si Liban. Credinciosii au inceput sa soseasca inainte de zori la Kilamba, un complex rezidential intins, infruntand conditii calde si umede pentru a asculta discursul Papei, care a vorbit deschis in privinta razboiului si a inegalitatii. Angola este una dintre principalele tari producatoare de petrol din Africa Subsahariana, dar populatia sa de 36,6 milioane de locuitori se confrunta inca cu saracia extrema, peste 30% traind cu mai putin de 2,15 dolari pe zi, potrivit Bancii Mondiale. Mai mult de jumatate dintre cetatenii tarii se identifica drept catolici.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare