![]() |
Papa Leon al XIV-lea a respins o propunere privind crearea unui „papă artificial”. Suveranul Pontif a avertizat că o astfel de tehnologie ar putea pune în pericol identitatea umană.
19.09.2025, 17:53 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Papa Leon al XIV-lea a dezvaluit ca cineva i-a cerut permisiunea de a crea un "papa artificial" pentru a permite oricui sa aiba o audienta personala. "Acest papa cu inteligenta artificiala le-ar fi dat raspunsuri la intrebarile lor, iar eu am spus: "Nu voi autoriza asta"", a declarat Suveranul Pontif jurnalistei si autoarei Elise Allen intr-un interviu pentru o biografie. "Daca exista cineva care nu ar trebui sa fie reprezentat de un avatar, as spune ca papa se afla in fruntea listei", a mai spus acesta, potrivit POLITICO. Din momentul in care Leon a fost ales in fruntea Bisericii Catolice, acesta si-a exprimat in repetate randuri ingrijorarea cu privire la impactul potential al inteligentei artificiale asupra umanitatii, in special asupra bunastarii copiilor si tinerilor. Potrivit sursei citate, papa Leon al XIV-lea a avertizat si asupra impactului inteligentei artificiale asupra ocuparii fortei de munca si identitatii. "Demnitatea umana are o relatie foarte importanta cu munca pe care o facem. Daca automatizam intreaga lume si doar cativa oameni au mijloacele necesare... va aparea o problema mare, o problema uriasa", a mai subliniat Suveranul Pontif.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.09.2025, 18:28