|
Accesează
contul existent
27.05.2026, 16:37 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Parada Dunarii - Doua steaguri, un fluviu", proiect organizat de Asociatia Arpatia Giurgiu si Primaria Orasului Ruse, va reuni peste 200 de ambarcatiuni si mii de participanti din Romania si Bulgaria. Evenimentul se va desfasura pe traseul Podul Prieteniei - Port Giurgiu - Port Ruse - Insula Mocanu si promite un spectacol simultan pe apa, in aer si pe ambele maluri ale Dunarii. Organizatorii spun ca parada nautica va deveni un simbol al cooperarii dintre cele doua tari si al deschiderii regionale dupa aderarea completa la spatiul Schengen. Festivalul va incepe la ora 12:00 pe Insula Mocanu, unde participantii vor avea acces la zone de relaxare, DJ set-uri, food court-uri, beach bar-uri si activari speciale pregatite de parteneri si sponsori. Parada Dunarii 2026 marcheaza primul foc de artificii pe Podul Prieteniei Unul dintre momentele centrale ale evenimentului va avea loc in jurul orei 17:15, cand Podul Prieteniei va gazdui primul foc de artificii organizat vreodata pe structura care leaga Romania de Bulgaria. Spectacolul pirotehnic va fi desfasurat pe o lungime de aproximativ 350 de metri. Pentru organizarea show-ului, traficul rutier pe pod va fi suspendat temporar intre orele 17:00 si 17:30. De asemenea, traficul naval dintre Giurgiu si Ruse va fi oprit intre 17:00 si 19:30, o premiera pentru aceasta zona a Dunarii. Parada Dunarii 2026 include primul show aviatic organizat pe Dunare In premiera pentru Romania si Bulgaria, cerul de deasupra Dunarii va deveni parte a spectacolului. Formatia "Soimii Romaniei - Hawks of Romania", din cadrul Aeroclubul Romaniei, va sustine un show aviatic cu cinci aeronave, incluzand acrobatii si survoluri la joasa altitudine. Organizatorii estimeaza participarea a mii de persoane la eveniment, considerat deja cea mai mare parada nautica organizata pe Dunare, de la izvor pana la varsare. Initiatorul proiectului, Dan Cristian Balint, a declarat ca scopul principal al evenimentului este promovarea regiunii dunarene si consolidarea legaturilor dintre comunitatile din Giurgiu si Ruse. "Parada Dunarii este despre curajul de a incepe si despre convingerea ca doua tari pot crea impreuna ceva memorabil", a transmis organizatorul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.