×

Accesează
contul existent

Externe

Pentagonul nu are cunoștință de decizia de a suspenda detașarea trupelor în Polonia: „Nu aveam...

Pentagonul nu are cunoștință de decizia de a suspenda detașarea trupelor în Polonia: „Nu aveam habar”

„Nu aveam habar că se va întâmpla asta”, a declarat un oficial american de la Pentagon pentru Politico despre decizia de a suspenda detașarea trupelor în Polonia.

15.05.2026, 07:48 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Decizia de ultim moment a lui Pete Hegseth de a anula detasarea a 4.000 de militari in Polonia a luat prin surprindere atat personalul Pentagonului, cat si aliatii europeni - cel mai recent exemplu de masura brusca luata de secretarul Apararii, care a prins pe nepregatite ambele parti ale Atlanticului. Nu a fost clar exact de ce Hegseth a emis ordinul, potrivit a trei oficiali din domeniul apararii familiarizati cu problema, citati de Politico. Presedintele Donald Trump si-a exprimat in repetate randuri furia si frustrarea fata de aliatii europeni pentru esecul acestora de a ajuta in razboiul cu Iranul, desi Trump a etichetat Polonia drept un "aliat model" pentru cheltuielile sale ridicate in domeniul apararii. Oficialii Pentagonului nu erau la curent cu recenta decizie de a anula detasarea a 4.000 de militari americani in Polonia, a relatat Politico. "Nu aveam nicio idee ca se va intampla asta", ar fi declarat un oficial american, subliniind ca oficialii europeni si americani au petrecut ultimele 24 de ore la telefon incercand sa inteleaga decizia si sa afle daca vor mai urma si alte surprize. Declaratiile vin in urma unui articol publicat de The Wall Street Journal, care afirma ca mobilizarea a peste 4.000 de militari americani in Polonia, prevazuta in cadrul unei rotatii planificate, a fost suspendata, desi o parte din personal si echipament se afla deja in drum spre Europa. Ce spune Hodges? Generalul-locotenent Ben Hodges, fost comandant al Armatei SUA in Europa, ar fi declarat ca rolul armatei in regiune "se rezuma la descurajarea rusilor, protejarea intereselor strategice ale Americii si asigurarea aliatilor". "Acum, un element foarte important care urma sa faca parte din acea descurajare a disparut", a spus el. El a mai spus ca polonezii nu l-au criticat niciodata pe presedintele Donald Trump, adaugand: "Ei fac tot ceea ce ar trebui sa faca niste aliati buni... Si totusi, se intampla asta". Joel Linnainmaki, un fost oficial finlandez, a descris decizia ca fiind o "provocare majora" pentru securitatea Europei si "o modalitate extrem de perturbatoare de a transfera responsabilitatea catre europeni". "Pentru aliatii aflati in vecinatatea Rusiei, acest lucru va trebui sa le schimbe calculele", a adaugat el. Si Germania este pe lista Atat Polonia, cat si Finlanda au granite lungi cu Rusia - Finlanda avand cea mai lunga granita dintre toate tarile NATO, scrie Anadolu. La inceputul acestei luni, Pentagonul a anuntat, de asemenea, planuri de retragere a aproximativ 5.000 de militari din Germania. Acest anunt a venit in urma disputei dintre Trump si cancelarul german Friedrich Merz, pe fondul criticilor aduse de acesta la adresa modului in care Casa Alba gestioneaza conflictul dintre SUA si Iran. Trump a propus de mai multe ori retragerea trupelor americane din Europa, sugerand ca continentul nu depune suficiente eforturi pentru a se apara.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare