|
12.03.2026, 04:39 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit Reuters, Brent a ajuns joi la 99,03 dolari pe baril, in timp ce titeiul american WTI a urcat la 93,80 dolari, dupa noi informatii privind atacuri asupra navelor din Stramtoarea Hormuz si din apele irakiene. Miscarea vine dupa o volatilitate accentuata la inceputul saptamanii, cand pietele au oscilat intre sperantele unei dezescaladari si teama ca blocajele asupra transportului maritim se vor adanci. Escaladarea a avut loc in ciuda deciziei IEA de a elibera 400 de milioane de barili din stocurile strategice, un volum fara precedent. Statele Unite vor contribui cu 172 de milioane de barili, iar Japonia a anuntat ca va incepe rapid propriile livrari din rezerve. Totusi, analistii avertizeaza ca acest volum acopera doar circa 20 de zile din pierderile de aprovizionare asociate perturbarilor din Hormuz si ca petrolul va ajunge pe piata doar treptat, in saptamanile si lunile urmatoare. Iranul a transmis ca piata trebuie sa se pregateasca pentru un petrol la 200 de dolari pe baril, dupa atacurile asupra unor petroliere si asupra altor nave din apropierea Stramtorii Hormuz. Coridorul maritim de pe coasta iraniana este crucial pentru comertul mondial cu energie, fiind ruta prin care trece aproximativ o cincime din petrolul global. Pana acum, nu exista semne clare ca navele pot traversa din nou in siguranta zona. Corectii si pe bursre Pe pietele financiare, reactia a fost imediata. Bursa japoneza a coborat, iar indicele Nikkei a pierdut 1,6%, in timp ce investitorii au redus expunerea pe active riscante din cauza temerilor legate de inflatie si de costurile mai mari ale energiei. Contractele futures de pe Wall Street si din Europa au indicat, la randul lor, o deschidere mai slaba, iar randamentele obligatiunilor au crescut, pe fondul asteptarilor ca bancile centrale ar putea avea mai putin spatiu pentru reduceri de dobanda. Contextul geopolitic ramane confuz. Miercuri, Donald Trump declara ca in Iran "nu a mai ramas aproape nimic" de lovit si ca razboiul s-ar putea incheia curand. La doar cateva ore distanta, tot el a spus ca Statele Unite trebuie sa "termine treaba", in timp ce Teheranul a continuat sa semnaleze ca este pregatit sa provoace un soc economic global prin destabilizarea rutelor energetice. Problema ramane Eliberarea rezervelor strategice poate tempera temporar presiunea, dar nu rezolva problema de fond. Atat timp cat Stramtoarea Hormuz ramane nesigura, iar conflictul nu da semne reale de incheiere, petrolul va continua sa includa o prima de risc ridicata, iar bursele asiatice si globale vor ramane vulnerabile la noi episoade de volatilitate
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.