![]() |
Bursele europene scad ușor după amenințarea tarifară lansată de Trump, în timp ce euro se depreciază ușor în raport cu dolarul.
14.07.2025, 13:33 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Scrisoarea mult temuta privind noile tarife vamale pe care Statele Unite intentioneaza sa le impuna Uniunii Europene a fost primita cu aceeasi raceala ca si celelalte mesaje similare trimise saptamana trecuta in intreaga lume. Pietele europene au deschis sesiunea de luni cu pierderi moderate, iar scaderea a fost si mai pronuntata in cazul Euro Stoxx 50. Tonul negativ pare sa reflecte mai degraba confuzie si indiferenta decat panica, in ciuda faptului ca este prima zi de tranzactionare dupa asa-numita "zi a eliberarii" din 2 aprilie, scrie El Pais. Faptul ca noile tarife, estimate la 30%, nu vor fi aplicate pana la 1 august ofera pietei un respiro si amana o reactie mai puternica, chiar daca capitalele europene raman sceptice in privinta unei posibile intelegeri. Astazi se intrunesc ministrii de Externe si Comert, iar desi Uniunea Europeana isi exprima in continuare increderea in negocieri si nu sunt asteptate represalii imediate, tot mai multe voci cer un raspuns ferm. Razboiul comercial dus de Statele Unite vizeaza, in orice caz, intreaga lume: in aceeasi zi de sambata in care anunta masurile impotriva UE, Donald Trump transmitea un avertisment si Mexicului. Bursele se mentin aproape de maximele anului In ciuda acestui context fara precedent in istoria recenta - cu exceptia saptamanii haotice dintre 2 si 9 aprilie - bursele se mentin aproape de maximele anului, atat in Europa, cat si in Statele Unite. In Asia, indicele Nikkei a inchis cu o scadere de 0,3%, dar bursele din China si Hong Kong au crescut cu aproximativ o jumatate de punct procentual, sustinute de avansul exporturilor. Intre timp, euro pierde teren in fata dolarului, in asteptarea unei tendinte clare de pe Wall Street, care la randul sau se prefigureaza usor negativa. Analistii de la ING considera ca este inca prea devreme pentru ca pietele sa intre in panica: "Mai sunt aproape trei saptamani pentru a ajunge la un acord amiabil. UE era deja amenintata cu un tarif de 50% incepand cu 1 iunie. Am renuntat sa mai speculam pe marginea unei strategii pe termen lung in aceste negocieri comerciale; ceea ce arata scrisorile din ultimele zile - in special cele adresate UE si Mexicului - este ca ne apropiem de un moment decisiv. Aceste scrisori arata ca administratia americana intensifica presiunea pentru a obtine un acord."
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.