|
Accesează contul My Orange
Un grup format din mai multe locuri de consum dispuse să facă, voluntar, când este nevoie, reduceri pentru a ajuta la echilibrarea sistemului energetic național a fost activat, marți, în premieră națională, după cum a anunțat operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, după de mecanismul a fost aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
01.09.2026, 19:21 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica anunta prima activare in piata de echilibrare a unui grup de furnizare a rezervelor (GFR) constituit exclusiv din locuri de consum cu consum comandabil, fara nicio unitate de productie sau instalatie de stocare in componenta. Activarea in premiera s-a realizat marti 1 septembrie, in intervalul 12:00 - 12:30, la dispozitie de dispecer a Dispecerului Energetic National (DEN), pe Rezerva pentru Restabilirea Frecventei activata Manual (RRFm / mFRR) la crestere, rezerva livrata de un loc de consum prin reducerea temporara a consumului cu 3 MW. Evenimentul vine la nici o saptamana dupa ce Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, in sedinta Comitetului de Reglementare, Regulamentul privind serviciul de flexibilitate a consumului, un nou mecanism de piata prin care consumatorii eligibili - direct sau prin furnizori si agregatori - pot fi remunerati pentru reducerea temporara si voluntara a consumului de energie electrica. Miza mecanismului Grupul, constituit de agregatorul Flexumers, prima companie romaneasca ce ofera servicii de flexibilitate si echilibrare prin intermediul modelelor de tip Demand Response, trecuse anterior testele de calificare tehnica coordonate de DEN "Este pentru prima data cand, in Sistemul Electroenergetic National, cererea, si nu productia, furnizeaza efectiv energie de echilibrare, la dispozitie de dispecer. Reglementarile stabilesc un prag minim de 1 MW pentru participarea la Piata de Echilibrare si la Piata Serviciilor de Sistem, indiferent de tipul de rezerva. Pana acum, acest prag a tinut in afara pietelor consumatorii care, individual, nu il ating. Prin agregare, mai multe locuri de consum pot fi reunite intr-un singur grup care depaseste pragul si poate fi calificat", arata oficialii Transelectrica. Prin calificarea si acum activarea unui GFR format din consum, consumatorii au o cale operationala de intrare pe Piata de Echilibrare si pe Piata Serviciilor de Sistem - cu venituri pentru disponibilitatea serviciului si pentru energia efectiv modulata, fara investitie in active de productie. Consumul comandabil (demand response) este un mecanism prin care consumatorii de energie electrica participa voluntar la echilibrarea Sistemului Electroenergetic National, raspunzand la dispozitie de dispecer printr-o modificare temporara si prestabilita a consumului propriu, de regula o reducere sau o crestere a acestuia intr-un anumit interval de timp. Consumul comandabil este voluntar, prestabilit si contractual, verificabil prin raportare la un consum de referinta (baseline) si remunerat, atat pentru disponibilitatea rezervei, cat si pentru energia efectiv livrata. Pentru operatorul de transport si de sistem, o rezerva furnizata din consum este disponibila rapid, nu necesita capital nou in capacitati de productie si nu produce emisii de dioxid de carbon. "Prima activare a unui grup format integral din locuri de consum comandabile confirma ca partea de consum poate raspunde la dispozitie de dispecer cu aceeasi rigoare tehnica pe care o cerem oricarei unitati dispecerizabile - de aceasta data nu doar in teste, ci in functionarea reala a Pietei de Echilibrare. Acest lucru a fost posibil datorita colegilor din Dispecerul Energetic National, echipelor din TELETRANS si structurilor implicate din Transelectrica si ANRE, a caror munca a transformat un cadru de reglementare intr-o resursa reala. Este o resursa suplimentara de flexibilitate, disponibila rapid si fara investitii noi in capacitati de productie si un pas important pentru siguranta in functionare a sistemului", a declarat Virgiliu Ivan, Director al Dispecerului Energetic National, de sub umbrela Transelectrica. "Prima activare confirma ca flexibilitatea de consum poate fi valorificata ca resursa dispecerizabila, la standardele operationale ale Sistemului Electroenergetic National. Consumatori care, individual, nu ating pragul de participare au acum, prin agregare, acces efectiv la Piata de Echilibrare - o sursa de venit din flexibilitatea pe care o au deja in proces. Multumim Transelectrica, in special Dispecerului Energetic National si TELETRANS, pentru colaborarea tehnica care a facut posibil acest rezultat", a adaugat Marius Chiriac, Managing Director Flexumers. Calificarea, subliniaza oficialii - operationalizeaza angajamentele asumate de Romania prin Componenta 6 - Energie din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), in cadrul reformei pietei de energie electrica. Reforma a presupus transpunerea Directivei (UE) 2019/944 in Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012 si introducerea in legislatia primara a agregarii, a agregatorului independent si a raspunsului cererii, urmate de legislatia secundara ANRE privind calificarea tehnica si participarea la Piata de Echilibrare. Trecerea de la cadrul legislativ la prima activare efectiva, in piata, a unui grup format din consum marcheaza momentul in care reforma devine functionala. Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este operatorul de transport si de sistem (OTS) al Romaniei. Compania asigura transportul energiei electrice la inalta tensiune, functionarea in conditii de siguranta a Sistemului Energetic National si administrarea Piata de Echilibrare si pe Piata Serviciilor de Sistem, fiind interfata dintre productie si consum in piata romaneasca de energie electrica. Transelectrica este membra a ENTSO-E si este listata la Bursa de Valori Bucuresti (simbol TEL), actionarul majoritar fiind statul roman, prin Secretariatul General al Guvernului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.