|
Accesează contul My Orange
15.07.2026, 18:37 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit studiului, concurenta neloiala este principala provocare semnalata de intreprinderile mici si mijlocii. 57,28% dintre respondenti indica aceasta problema, care in 2025 ocupa pozitia a doua in topul provocarilor. Pe locul al doilea se claseaza concurenta produselor din import, problema mentionata de 48,44% dintre respondenti. Comparativ cu editia anterioara a cercetarii, aceasta problema inregistreaza cea mai spectaculoasa ascensiune, urcand de pe locul al cincilea in 2025 pe pozitia secunda in anul 2026. Neplata facturilor de catre terti ocupa locul al treilea in ierarhia dificultatilor, fiind semnalata de 42,41% dintre IMM-uri. Si aceasta a cunoscut o crestere importanta in perceptia antreprenorilor, avansand de pe locul al saselea in 2025. Oportunitati de dezvoltare Mediul antreprenorial considera cresterea cererii pe piata interna drept principala oportunitate de dezvoltare, fiind indicata de 94,80% dintre respondenti, in crestere spectaculoasa fata de 57,89% in anul 2025. Realizatorii studiului arata ca evolutia reflecta orientarea tot mai accentuata a companiilor catre consolidarea pozitiei pe piata locala, in contextul incertitudinilor economice si geopolitice. Pe locul al doilea in clasamentul oportunitatilor se situeaza sporirea exporturilor, optiune indicata de 52,81% dintre antreprenori, iar pe locul trei este digitalizarea, procentul companiilor care o considera o oportunitate crescand la 36,90%. La polul opus, investitiile in utilizarea de noi tehnologii inregistreaza cea mai redusa pondere din clasamentul oportunitatilor, fiind mentionate de doar 12,06% dintre respondenti. Nevoi mai mari de finantare In ierarhia nevoilor companiilor, primul loc este ocupat de finantarea capitalului de lucru, ceea ce reflecta presiunea tot mai mare exercitata asupra lichiditatilor si dificultatile intampinate de intreprinderi in accesarea resurselor financiare necesare dezvoltarii. In acelasi timp, studiul releva o scadere a interesului pentru investitiile in echipamente si utilaje, ceea ce confirma tendinta companiilor de a amana investitiile majore si de a prioritiza cheltuielile necesare functionarii curente. Se constata si o deteriorare a dinamicii angajarilor in sectorul IMM. In anul 2026, numarul mediu al angajarilor a fost de 3,15 salariati/IMM, in timp ce plecarile au ajuns la 3,25 salariati/IMM, rezultand un spor net negativ de -0,10 salariati/IMM. Semnal de alarma "Ne aflam intr-un punct in care regulile jocului se rescriu, de la redefinirea politicilor industriale la Bruxelles, pana la presiunea zilnica a inflatiei si a deficitului de forta de munca de acasa. In fata acestor realitati, nu ne mai putem permite strategii de azi pe maine si nici un mediu de afaceri lasat sa lupte pe cont propriu. Succesul Romaniei in urmatorul deceniu va depinde decisiv de capacitatea noastra de a transforma rezilienta nativa a antreprenorilor in competitivitate globala, prin predictibilitate fiscala, digitalizare reala si o colaborare stransa intre stat si mediul privat", a declarat Florin Jianu, presedintele IMM Romania. El sustine ca studiul reprezinta un semnal de alarma si un punct de plecare pentru reconstructia unui ecosistem "in care noua generatie de business autohton sa nu mai ruleze pe modul de avarie, ci sa inoveze si sa conduca".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.