×

Accesează contul My Orange

Externe

Procurorii pot cere pedeapsa cu moartea în cazul uciderii lui Charlie Kirk. Suspectul pledează...

Procurorii pot cere pedeapsa cu moartea în cazul uciderii lui Charlie Kirk. Suspectul pledează nevinovat

02.09.2026, 04:33 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Pe numele sau Tyler Robinson, tanarul respinge acuzatia de omor calificat, infractiune pentru care poate fi aplicata pedeapsa capitala in statul Utah, precum si alte sase capete de acuzare legate de atac. Avocatii sai au incercat sa obtina eliminarea pedepsei cu moartea dintre pedepsele posibile, insa, potrivit BBC, judecatorul a respins cererea. Marturisirea folosita de procurori Procurorii sustin ca exista circumstante agravante care justifica un proces in care poate fi ceruta pedeapsa capitala. Printre acestea se numara faptul ca atacatorul ar fi tras intr-un loc aglomerat, in care se aflau si copii. In timpul audierilor preliminare, desfasurate in luna iulie, acuzarea a prezentat probe care l-ar lega pe Robinson de crima. Printre acestea se afla ADN despre care procurorii sustin ca a fost gasit pe arma folosita in atac si pe alte obiecte recuperate de anchetatori. Procurorii au invocat, de asemenea, presupuse marturisiri facute de Robinson unor persoane apropiate. Intr-o declaratie video prezentata in instanta, colegul sau de locuinta si partenerul sau, Lance Twiggs, a spus ca Robinson i-ar fi marturisit ca l-a impuscat pe Charlie Kirk, ca a plans si ca a spus ca regreta ce a facut. "Un munte de dovezi" "Exista un munte de dovezi care demonstreaza ca el este tragatorul", spun procurorii. Acuzarea sustine ca imaginile video, probele ADN, declaratiile lui Robinson si alte probe circumstantiale indica in mod clar faptul ca acesta este autorul atacului. Potrivit anchetatorilor, Robinson considera "respingatoare" opiniile conservatoare ale lui Kirk, in special pozitiile acestuia referitoare la persoanele transgender, iar acesta ar fi fost motivul atacului. Apararea a contestat insa probele prezentate de acuzare si a incercat sa diminueze importanta circumstantelor agravante. Avocatii au subliniat ca Charlie Kirk a fost singura persoana impuscata si ca niciun alt glont nu a lovit persoanele aflate in multime. Charlie Kirk, impuscat in timpul unui eveniment universitar Charlie Kirk, in varsta de 31 de ani, era cofondator al organizatiei conservatoare Turning Point USA si unul dintre cei mai cunoscuti activisti ai dreptei americane, apropiat al presedintelui Donald Trump. El a fost impuscat mortal pe 10 septembrie 2025, in timp ce vorbea in fata publicului la un eveniment organizat la Utah Valley University, in Orem, statul Utah. Potrivit probelor prezentate, Robinson ar fi cercetat in repetate randuri campusul in ziua atacului, revenind ulterior imbracat diferit. Acuzarea sustine ca pantalonii lungi purtati de acesta ar fi fost folositi pentru a ascunde arma. ADN-ul lui Robinson a fost identificat pe pusca bunicului sau, gasita ascunsa intr-o zona impadurita din apropierea campusului, precum si pe prosopul in care fusese invelita arma si pe o surubelnita recuperata de anchetatori. Robinson s-a predat autoritatilor in ziua urmatoare uciderii lui Kirk, fiind insotit de membri ai familiei si de un vecin. La audierea de marti au participat si vaduva lui Charlie Kirk, Erika, mama celor doi copii ai cuplului, precum si parintii activistului, Robert si Kathryn Kirk. Tyler Robinson urmeaza sa revina in instanta pe 23 octombrie, cand se asteapta sa fie stabilita data procesului.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare