×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Protest al actorilor TNB. Ministrul Culturii anunță retragerea propunerii de normare a muncii...

Protest al actorilor TNB. Ministrul Culturii anunță retragerea propunerii de normare a muncii artiștilor

10.02.2026, 15:07 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

UPDATE Ministrul Culturii retrage proiectul care normeaza munca artistilor Ministrul Culturii Andras Demeter retrage proiectul-pilot care urma sa normeze munca artistilor si sa impuna pontajul zilnic pentru actori. "Raspunsul este afirmativ: ele se retrag. Dar ele nu pot fi retrase, ca ele nu sunt un act normativ, ele sunt o propunere. Retragem propunerea colegilor si le multumim pentru tot efortul prin care dupa 2 luni de munca le-au elaborat. Mai lucram pana gasim o forma", a declarat ministrul Andras Demeter. [video width="848" height="478" mp4="https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/02/declaratii-demeter.mp4"][/video] UPDATE Ada Gales: "ar trebui sa ne uitam la obiectivele pe care le are cultura" "Sunt niste meserii vocationale pe care le facem in niste conditii asa cum sunt ele. Le respectam foarte tare, atat noi cat si personalul care ajuta spectacolele. Mai mult decat atat, in cultura, ar trebui sa ne uitam la obiectivele pe care le are cultura (...) Sa faci mai multe spectacole care sa aiba un impact. Nu sa demonstrezi cate ore ai facut pe foaie, ca de cele mai multe ori facem chiar mai multe", a declarat actrita Ada Gales. [video width="848" height="478" mp4="https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/02/whatsapp-video-2026-02-10-at-14-45-41.mp4"][/video] UPDATE Mihai Calin: "e un alt tip de munca, nu se poate cuantifica" "Toate masurile astea ne afecteaza, nu numai pe noi, ci si pe cei de la tehnic, dar mai ales zona artistica. Practic, noi trebuie sa facem niste fise care, adevarat, se raporteaza, se depun lunar, dar trebuie facuta in fiecare zi. Si, v-au spus colegii mei, trebuie spus ora de ora ce faci, ce repeti, in ce scop, care-i scopul repetitiilor, daca sa aprofundezi personajul sau sa inveti textul sau sa faci miscarea sau sa te duci la gimnastica, sa-ti pastrezi conditia fizica sau, nu stiu, daca citesti in parc sau la biblioteca", a declarat actorul Mihai Calin. "Nu vreau sa ne victimizam, nu muncim mai mult decat altii, e un alt tip de munca, nu se poate cuantifica", a adaugat acesta. [video width="848" height="478" mp4="https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/02/declaratii-mihai-calin.mp4"][/video] UPDATE Monica Davidescu: Munca artistica nu poate fi "contorizata" Actrita Monica Davidescu a declarat, marti, la protestul de la TNB, ca actorii si lucratorii de scena cer Ministerului Culturii retragerea proiectului-pilot. Davidescu a sustinut ca raportarile zilnice cerute sunt imposibil de pus in practica la scara unei institutii precum TNB, invocand volumul de formulare care ar trebui completate, verificate si aprobate: "Toti facem aceste liste, 500 de oameni, 500 de declaratii in fiecare zi". Actrita a adaugat ca munca artistica nu poate fi "contorizata" in acest fel, pentru ca pregatirea unui rol presupune documentare si "treaba de teren", iar procesul creativ inseamna munca continua, nu doar orele petrecute pe scena. [video width="848" height="478" mp4="https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/02/declaratii-monica-davidescu.mp4"][/video] Stirea initiala: Protestul a inceput la ora 14:30. Potrivit comunicatului actorilor TNB, programul pilot le-a fost adus la cunostinta prin Circulara nr. 766/03.02.2026 - Instructiuni privind organizarea unitara si evidenta timpului de munca pentru personalul de executie din institutiile publice de spectacol sau concert. Atat actorii, cat si ceilalti angajati din departamentele tehnic si productie ale TNB protesteaza fata de faptul ca aceasta Circulara transforma munca de creatie, nenormata in domeniul artistic, in munca de birou si contine anexe prin care sunt obligati sa raporteze zilnic, in scris, activitatea amanuntita desfasurata in timpul orelor de lucru. "Consideram ca acest proiect ucide creativitatea in cultura si ii transforma pe artisti in "scriitori de rapoarte zilnice", iar pe directorul artistic sau pe manager - in "raportorul" nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normata in 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scena, este si cu sine - incepand in zori si terminandu-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe saptamana, iar o ora in scena presupune un consum emotional greu de cuantificat. Din aceste motive, marti, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta pasnic in fata teatrului nostru, pentru ca acest program pilot sa nu fie aplicat. Sunt invitati si colegi de la alte teatre sa sustina neaplicarea acestui program", au transmis actorii TNB.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare