|
Accesează
contul existent
17.04.2026, 21:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
UE va indemna statele membre sa-si reduca dependenta de kerosen provenit din Orientul Mijlociu si sa analizeze posibilitatea cresterii importurilor din SUA, a declarat o sursa, sub protectia anonimatului, pentru Reuters. Aceste planuri nu au fost anuntate anterior si sunt inca in curs de a fi conturate intr-o varianta finala. Ele vor pune un accent mai mare pe autosuficienta si rezilienta prin intermediul combustibilului aviatic durabil (SAF) sau al combustibililor sintetici. Un purtator de cuvant al Comisiei Europene a confirmat planurile de a prezenta saptamana viitoare un raspuns la criza energetica, incluzand masuri privind combustibilii pentru avioane, insa nu a facut mentiuni concrete care sa confirme informatia prezentata de Reuters. Ce indrumari ar urma sa includa planul UE Recomandarile UE vor sublinia limitarile blocului in ceea ce priveste cresterea productiei interne de combustibil pentru avioane si vor oferi indrumari cu privire la modul de gestionare a potentialelor penurii, a mai spus sursa pentru Reuters. In plus, planul UE va include si indrumari pentru companiile aeriene cu privire la gestionarea problemelor in cazul penuriei de combustibil, cum ar fi pierderea sloturilor aeroportuare din cauza anularilor si a regulii UE anti-tankering, menita sa impiedice avioanele sa incarce combustibil suplimentar in locatii ieftine. Joi, Agentia Internationala pentru Energie, prin vocea directorului Fatih Birol, a avertizat ca Europa ar putea sa se confrunte cu penurie de kerosen in aproximativ sase saptamani, pe fondul blocajelor din aprovizionarea globala cu energie. Birol a calificat in repetate randuri situatia energetica actuala drept "cea mai mare criza energetica cu care ne-am confruntat vreodata". Intre timp, vineri, Iranul a anuntat redeschiderea Stramtorii Ormuz, dupa un armistitiu de zece zile intre Israel si Liban anuntat joi de presedintele american Donald Trump.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.