×

Accesează contul My Orange

Cultura si divertisment

Rezultate de excepție pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Matematică: o medalie de...

Rezultate de excepție pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Matematică: o medalie de aur, trei de argint şi două de bronz

20.07.2026, 09:11 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile la Olimpiada Internationala de Matematica 2026, desfasurata la Shanghai, in China. Echipa Romaniei a cucerit o medalie de aur, trei medalii de argint si doua de bronz. Anuntul a fost facut luni de Ministerul Educatiei, care a felicitat membrii echipei pentru performantele obtinute in cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competitii scolare din lume. "O medalie de aur, trei de argint si doua de bronz pentru Romania, la Olimpiada Internationala de Matematica 2026! Bravo, David-Vlad Marghidan, Liceul International de Informatica Bucuresti, medalie de aur; Mihai Alexandru Ardelean, Colegiul National "Onisifor Ghibu" Oradea, judet Bihor, medalie de argint; Radu Ionut-Stoleriu, Colegiul National "Emil Racovita" Iasi, medalie de argint; David Ghibu, Liceul International de Informatica Bucuresti, medalie de argint; Emanuel Mazare, Colegiul National "Alexandru Odobescu" Pitesti, Arges, medalie de bronz; Andrei Vila, Liceul International de Informatica Bucuresti, medalie de bronz", a scris Ministerul Educatiei, luni, intr-o postare pe Facebook. Echipa Romaniei a fost coordonata de conf. univ. dr. Catalin Gherghe, de la Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii din Bucuresti, in calitate de lider al lotului. Din echipa de coordonare au mai facut parte lectorul Mihai Chis, de la Facultatea de Informatica din Timisoara, in rol de deputy leader, si Lucian Turea, reprezentant al Societatii de Stiinte Matematice din Romania. Cea de-a 67-a editie a Olimpiadei Internationale de Matematica s-a desfasurat in perioada 10-21 iulie, la Shanghai, si a reunit 666 de concurenti din peste 120 de tari. La nivelul Ministerului Educatiei si Cercetarii, coordonarea participarii Romaniei a fost asigurata de Directia Olimpiade, Concursuri, Parteneriate si Educatie Extrascolara, prin profesoara Elisabeta Ana Nagy, inspector MEC. Ministerul Educatiei a precizat ca sustine participarea loturilor nationale la competitiile internationale prin acoperirea taxelor de participare, a cheltuielilor de deplasare si a diurnelor, dar si prin organizarea etapelor locale, judetene si nationale care preced olimpiadele internationale.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare