×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

România cere ajutor pentru securitatea la Marea Neagră. Nicușor Dan: „Franța s-a oferit să ne ajute...

România cere ajutor pentru securitatea la Marea Neagră. Nicușor Dan: „Franța s-a oferit să ne ajute cu echipamentele necesare”

România a solicitat sprijin în contextul situației de securitate de la Marea Neagră, până la sosirea echipamentelor deja comandate, iar Franța s-a oferit să acorde ajutor, a declarat vineri, la Bruxelles, președintele Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European.

16.10.2026, 19:55 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Seful statului a vorbit si despre aderarea Republicii Moldova la UE, viitorul buget european, preturile la energie, competitivitate si migratie. Nicusor Dan a precizat ca situatia de securitate, razboiul din Ucraina si amenintarile hibride asupra statelor din vecinatate s-au aflat printre subiectele discutate de liderii europeni. Am solicitat ajutor pentru situatia de la Marea Neagra Presedintele a facut o paralela intre evenimentele recente de la Marea Neagra si situatia de la granita dunareana a Romaniei, unde au existat probleme provocate de drone provenite dinspre Ucraina. "Si, evident, situatia de securitate, Ucraina si razboiul hibrid, inclusiv afectarea tarilor vecine, printre care Romania, in care a existat o discutie despre evenimentele recente la Marea Neagra si in care, asa cum am facut in urma cu aproape un an, cand aveam problemele la granita pe Dunare cu dronele care erau deviate dinspre Ucraina, am solicitat ajutor pana cand echipamentele pe care noi le-am comandat pe SAFE vor veni in Romania", a declarat Nicusor Dan. Potrivit presedintelui, partea franceza a raspuns deja solicitarii, fiind initiate discutii la nivel tehnic pentru stabilirea necesitatilor Romaniei. "Si deja am avut o discutie cu echipa tehnica a Frantei, care s-au oferit sa ne ajute cu echipamentele necesare si sa inteleaga mai bine care sunt necesitatile pe care le avem la Marea Neagra", a spus seful statului. In marja reuniunii, Nicusor Dan a avut, de asemenea, discutii cu premierul Bulgariei, secretarul general al NATO, presedintele Frantei si premierul Greciei. Nicusor Dan: Nu exista impedimente pentru deschiderea ultimelor doua capitole cu Republica Moldova Un alt subiect important pentru Romania a fost extinderea Uniunii Europene si parcursul Republicii Moldova. Nicusor Dan a afirmat ca nu au fost formulate obiectii din partea statelor membre fata de calendarul care ar permite deschiderea ultimelor doua capitole de negociere in cursul acestui an. "O dezbatere pe extindere si aici, evident, interesul nostru pentru Moldova si procesul de aderare la Uniunea Europeana. Dupa cum stiti, au fost deschise patru din cele sase capitole de negociere ultimele doua saptamani astea si concluzia dezbaterii a fost ca nu exista impedimente pentru ca cele doua capitole ramase sa fie deschise in cursul acestui an", a declarat presedintele. Seful statului a adaugat: "Nu au existat obiectii din partea statelor membre pentru acest calendar, care va permite apoi Moldovei sa desfasoare procesul de aderare, si toata lumea foarte multumita de progresele pe reforme pe care Moldova le face." Romania vrea un buget european mai ambitios Discutiile de la Bruxelles au vizat si viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Nicusor Dan a plasat Romania in tabara statelor care sustin un buget european mai consistent, in opozitie cu tarile considerate "frugale", care solicita limitarea cheltuielilor. "O discutie foarte consistenta pe viitorul buget al Uniunii, cadrul financiar multianual, cu, evident, cele doua pozitii pe care le cunoasteti: statele, asa-zis, frugale, care doresc o reducere a cheltuielilor, evident presate de cetatenii din respectivele state. Pe de alta parte, asa-numitii Prieteni ai Coeziunii, printre care si Romania", a afirmat Nicusor Dan. Romania si Italia, a precizat presedintele, coordoneaza grupul statelor care pledeaza pentru cresterea ambitiei financiare a Uniunii. "Dupa cum stiti, am avut o reuniune pregatitoare ieri dimineata. Romania si Italia coordoneaza acest grup care doreste bugete mai ambitioase. Un buget mai ambitios al Uniunii pentru 2028-2034", a declarat seful statului. Nicusor Dan: Preturile la energie pentru cetateni si companii trebuie sa fie cat mai mici Competitivitatea economiei europene a reprezentat un alt punct important al reuniunii. Potrivit presedintelui, exista consens in privinta reducerii birocratiei europene, insa persista diferente privind echilibrul dintre politicile climatice si protejarea industriei. Nicusor Dan a plasat explicit Romania de partea statelor care insista asupra competitivitatii industriei si reducerii costurilor energetice. "Romania este in a doua categorie, evident ca chestiunile de mediu sunt importante, dar intr-o perioada de criza energetica e important ca si cetatenii si companiile sa aiba preturi cat mai mici la energie, ele fiind deja destul de mari din cauza factorilor internationali", a declarat presedintele. In privinta migratiei, seful statului a afirmat ca opiniile statelor membre continua sa difere, dar ca au fost constatate progrese in reducerea fenomenului in urma masurilor adoptate la nivel european.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare