|
Accesează contul My Orange
Comisia Europeană a propus instituirea unei Zile europene în memoria victimelor accidentelor de muncă, care să fie marcată anual pe 8 august, a anunțat vineri Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.
07.08.2026, 18:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Propunerea vine inaintea comemorarii a 70 de ani de la tragedia de la Marcinelle, din Belgia. La 8 august 1956, 262 de muncitori de 12 nationalitati au murit intr-un incendiu izbucnit la mina de carbune Bois du Cazier. Multi dintre ei erau italieni veniti in Belgia pentru un trai mai bun. "Toti cei care merg la serviciu trebuie sa se intoarca acasa in siguranta. Acesta este cel mai important angajament pe care il avem fata de angajati. Nu s-a schimbat de la accidentul de la Marcinelle si nici responsabilitatea noastra de a-l respecta", a transmis Roxana Minzatu. 8 august, zi europeana in memoria victimelor accidentelor de munca Vicepresedintele executiv al Comisiei Europene a precizat ca initiativa vine in urma solicitarilor formulate de Parlamentul European si de mai multe state membre. "Am propus instituirea unei Zile europene anuale in memoria victimelor accidentelor de munca. Aceasta va fi observata anual pe 8 august", a declarat Minzatu. Potrivit acesteia, ziua nu va fi dedicata doar victimelor tragediei de la Marcinelle sau ale altor accidente grave de munca, ci va reprezenta si un prilej pentru reafirmarea angajamentului UE privind prevenirea accidentelor de munca. "Aceasta va fi o ocazie anuala de a reinnoi angajamentul Europei fata de prevenire si de a reafirma ambitia noastra de a elimina accidentele de munca si decesele profesionale, in fiecare sector si in fiecare stat membru", a afirmat oficialul european. Peste 3.000 de oameni mor anual in accidente de munca in UE Roxana Minzatu a precizat ca, in fiecare an, peste 3.000 de lucratori isi pierd viata in accidente de munca in Uniunea Europeana, iar peste 170.000 mor, potrivit estimarilor, din cauza bolilor profesionale. Aceasta a aratat ca, in pofida progreselor inregistrate in reducerea deceselor la locul de munca, conditiile de munca sigure si sanatoase raman o preocupare importanta si sunt consacrate atat in Tratatul UE, cat si in Pilonul european al drepturilor sociale. "Sper ca statele membre, partenerii sociali si cetatenii ni se vor alatura in modelarea acestei zile in ceea ce ar trebui sa fie: un act de comemorare de durata si o promisiune reinnoita pentru fiecare lucrator din Europa", a subliniat Roxana Minzatu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.