|
Accesează contul My Orange
13.10.2026, 02:48 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca, pana in prezent, "nu exista niciun indiciu ca Rusia respecta" armistitiul energetic anuntat de presedintele american Donald Trump, relateaza CBS News. La doar cateva ore dupa anuntul lui Trump, Zelenski a declarat ca Rusia a atacat o centrala electrica din estul Ucrainei. Pana luni dupa-amiaza, fortele ruse atacasera alte sase instalatii energetice din tara. "Ucraina este pregatita sa garanteze armistitiul energetic, asa cum a fost anuntat de presedintele american, iar Rusia trebuie sa ia masuri corespunzatoare. Pana in prezent, nu exista niciun indiciu ca Rusia respecta conditiile stabilite de presedintele american", a scris Zelenski pe X. Trump: Au existat incalcari de ambele parti Intrebat despre informatiile potrivit carora Rusia ar fi incalcat armistitiul energetic, Trump a declarat ca va analiza situatia. "Nu sunt sigur in privinta asta si vom verifica. Dar tot ce stiu este ca Zelenski si Putin trebuie sa se intalneasca si sa puna capat acestui razboi ridicol", a afirmat presedintele american. Trump a sustinut, de asemenea, ca "au existat incalcari de ambele parti" si ca, in opinia sa, Vladimir Putin "isi doreste un acord mai mult decat Zelenski". In ultimul an, liderul american a incercat in repetate randuri sa obtina acorduri pentru oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice, insa acestea fie nu s-au concretizat, fie au fost incalcate rapid. Atacurile rusesti pun presiune pe infrastructura energetica a Ucrainei Atacurile Ucrainei vizeaza in principal infrastructura petroliera si de gaze a Rusiei, in incercarea de a reduce veniturile folosite de Moscova pentru finantarea razboiului. Potrivit Agentiei Internationale pentru Energie, atacurile au dus activitatea de rafinare a petrolului din Rusia la cel mai scazut nivel din ultimii 20 de ani si au redus productia de motorina cu 30% in 2026. Cu toate acestea, economia rusa nu prezinta semne majore de colaps. In schimb, Rusia dispune de mai multe drone si rachete, iar economia sa este de zece ori mai mare decat cea a Ucrainei, ceea ce ii permite sa provoace daune proportional mai mari. Ucraina a inceput deja sa se confrunte cu intreruperi ale alimentarii cu energie electrica in aceasta toamna, in conditiile intensificarii atacurilor rusesti asupra retelei energetice inaintea iernii. SUA ar fi amenintat Ucraina cu suspendarea sprijinului Un oficial european si unul ucrainean au declarat pentru CBS News ca administratia Trump ar fi amenintat cu suspendarea schimbului de informatii si cu blocarea achizitiilor de armament american de catre aliatii europeni pentru Ucraina, prin programul PURL, daca Kievul nu opreste atacurile in profunzimea teritoriului rus asupra infrastructurii energetice. Potrivit oficialului ucrainean, Kievul trateaza aceste amenintari cu maxima seriozitate, deoarece informatiile furnizate de SUA permit identificarea locurilor si momentelor in care Rusia lanseaza rachete balistice. De asemenea, programul PURL reprezinta singura modalitate prin care Ucraina poate achizitiona rachete pentru sistemele de aparare antiaeriana Patriot, deja insuficiente. Financial Times a relatat prima despre presupusele amenintari americane. CBS News a solicitat un punct de vedere Casei Albe. Zelenski cere Washingtonului sa exercite presiuni asupra Rusiei Zelenski a sustinut ca progresele privind armistitiul energetic depind de disponibilitatea Casei Albe de a exercita presiuni suplimentare asupra Moscovei. "Multe depind de pozitia Americii pentru ca dezescaladarea sa aiba cu adevarat succes. Este nevoie de presiune asupra Rusiei", a transmis presedintele ucrainean.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.