|
Accesează contul My Orange
25.10.2026, 13:38 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Scandalul s-a produs sambata seara. IPJ Caras-Severin a anuntat ca "in jurul orei 19:30, politistii din cadrul Politiei Municipiului Caransebes au fost sesizati, prin SNUAU 112, cu privire la izbucnirea unui conflict intre mai multe persoane, in comuna Obreja, in zona in care se desfasura evenimentul public Festivalul Fermierilor". La fata locului s-au deplasat de urgenta mai multe echipaje de politie, care au intervenit pentru aplanarea conflictului si pentru prevenirea escaladarii starii conflictuale, a mai transmis IPJ. De asemenea, politistii au stabilit ce s-a intamplat. "Din primele verificari efectuate, politistii au stabilit ca, in jurul orei 19:20, pe platoul denumit Esplanada, pe fondul unor neintelegeri si al consumului de bauturi alcoolice, intre mai multe persoane participante la eveniment, ar fi izbucnit un conflict verbal, care ulterior ar fi degenerat in acte de violenta fizica. Persoanele implicate s-ar fi agresat reciproc, prin aplicarea de lovituri cu pumnii si cu obiecte contondente, conflictul extinzandu-se si asupra altor persoane care au intervenit, in conflict fiind implicate persoane cu varste cuprinse intre 27 si 59 de ani", a mai transmis IPJ. Mai multe persoane au ajuns la spital In urma incidentului, mai multe persoane ranite au ajuns la spital. Niciuna nu a ramas internata. "Politistii le-au adus la cunostinta persoanelor vatamate drepturile privind posibilitatea solicitarii unui ordin de protectie provizoriu, insa niciuna dintre acestea nu a solicitat emiterea unui astfel de ordin, fiindu-le inmanate formularele necesare pentru adresarea unei cereri catre instanta in vederea emiterii unui ordin de protectie", a precizat IPJ. In acest caz a fost deschis dosar penal de tulburarea ordinii si linistii publice si lovirea sau alte violente.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.