|
26.03.2026, 08:35 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Chiar daca este vorba doar despre o diferenta de o ora, expertii spun ca modificarea programului poate perturba ritmul circadian, ceasul biologic intern care regleaza somnul, nivelul de energie, productia de hormoni si starea de spirit. Potrivit cercetatorilor, majoritatea oamenilor reusesc sa se adapteze in aproximativ o saptamana. Totusi, pentru unele persoane, procesul poate dura mult mai mult, mai arata Euronews. "Exista oameni pentru care ajustarea la o schimbare de doar o ora poate dura saptamani sau chiar luni", explica Jeffrey Kelu, cercetator specializat in ritmuri circadiene la King's College London. Mai multa lumina seara, dar dificultati la adormire Unul dintre avantajele trecerii la ora de vara este ca zilele devin mai lungi, iar lumina naturala se mentine pana mai tarziu in timpul serii. Totusi, aceasta lumina suplimentara poate intarzia instalarea somnului. Lumina inhiba productia de melatonina, hormonul care ajuta organismul sa se pregateasca pentru somn. Din acest motiv, specialistii recomanda reducerea expunerii la lumina inainte de culcare. De asemenea, crearea unui mediu cat mai intunecat in dormitor, poate ajuta in mod benefic organismul. Studiile arata ca schimbarea orei de primavara este asociata cu unele efecte pe termen scurt asupra sanatatii. In perioada imediat urmatoare pot aparea cresteri ale numarului de accidente rutiere. Mai pot aparea episoade de depresie sau chiar atacuri de cord, pe fondul perturbarii somnului. In general, dereglarea ritmului circadian este asociata cu un risc mai mare de probleme precum obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2 sau hipertensiunea. Dezbaterea privind eliminarea schimbarii orei In ultimii ani au existat numeroase discutii in Europa privind eliminarea schimbarii sezoniere a orei. In 2018, Comisia Europeana a propus renuntarea la acest sistem, dupa o consultare publica in care 84% dintre respondenti s-au pronuntat in favoarea eliminarii schimbarii orei. Statele membre nu au ajuns insa la un acord privind adoptarea permanenta a orei de vara sau a celei de iarna. Din acest motiv propunerea a ramas blocata. Multi cercetatori sustin ca ora standard (ora de iarna) ar fi mai sanatoasa. Aceasta permite o expunere mai mare la lumina naturala dimineata, considerata esentiala pentru reglarea corecta a ceasului biologic.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.