|
Accesează contul My Orange
14.07.2026, 16:55 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Autoritatile din orasul Tartu din Estonia au luat masuri pe fondul amenintarilor cu atacuri cu drone. Concret, s-a decis ca ferestrele adaposturilor de urgenta ale scolilor sa fie acoperite cu o folie de plastic, care ajuta la limitarea imprastierii cioburilor de sticla in cazul unei explozii, relateaza ERR. Masurile au putut fi puse in aplicare intrucat elevii sunt in vacanta in aceasta perioada. In plus, sunt planuri ca aceasta solutie sa fie pusa in aplicare atat la gradinite, cat si la institutiile sociale si administrative. Viceprimarul orasului Tartu a subliniat ca aceasta masura este implementata si de autoritatile ucrainene. "Experienta colegilor nostri ucraineni a aratat ca ferestrele ar trebui acoperite cu folie pentru a oferi protectie impotriva cioburilor. Ei insisi procedeaza la fel", a declarat viceprimarul orasului Tartu, Martin Bek, pentru ERR. Ole Raudsepp, directorul companiei care implementeaza solutia la scoli, a declarat pentru postul public estonian ERR ca fara folia speciala, cioburile de sticla ar "zbura in incapere" daca ar avea loc o explozie care sa sparga geamul. Masura, pe fondul prabusirilor accidentale ale unor drone rusesti pe teritoriul Estoniei Anuntul privind acoperirea ferestrelor adaposturilor de urgenta ale unitatilor de invatamant din Tartu vine in contextul in care statele baltice, inclusiv Estonia, au inregistrat in mai multe randuri cazuri in care drone au patruns din greseala in spatiul lor aerian sau s-au prabusit pe teritoriul lor. Tartu, al doilea oras ca marime din Estonia si situat la doar aproximativ 40 de kilometri de granita cu Rusia, a alocat in acest an 850.000 de euro pentru rezilienta in situatii de criza, dintre care aproximativ 64.000 de euro sunt destinati acoperirii ferestrelor adaposturilor scolare, potrivit ERR.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.