|
Accesează
contul existent
Șeful Statului Major al armatei israeliene, generalul-locotenent Eyal Zamir, a adresat luni un avertisment ferm trupelor sale cu privire la jafuri, afirmând totodată că utilizarea rețelelor sociale pentru difuzarea unor mesaje „discutabile” reprezintă o „linie roșie”.
28.04.2026, 01:26 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Fenomenul jafurilor, daca exista, este rusinos si risca sa pateze imaginea armatei israeliene. Daca astfel de incidente au avut loc, le vom investiga", le-a spus el ofiterilor, potrivit unui comunicat militar, citat de Le Figaro. Declaratiile sale vin dupa ce ziarul israelian de stanga Haaretz a afirmat ca soldatii din sudul Libanului ar fi jefuit cantitati mari de bunuri civile, citand marturii ale militarilor si comandantilor de pe teren. Videoclipurile postate pe retelele de socializare aratau soldati israelieni filmandu-se reciproc in timp ce glumeau si distrugeau bunuri din interiorul caselor, intr-o zona care pare a fi sudul Libanului. O alta imagine, in care un soldat foloseste o piatra pentru a sparge o statuie a lui Iisus cazuta de pe cruce, a starnit o val de condamnari la nivel international. "O linie rosie de netrecut" "Recrutii si rezervistii militari nu ar trebui sa foloseasca retelele sociale ca instrument de raspandire a mesajelor controversate sau de autopromovare. Este o linie rosie de netrecut", a avertizat Zamir. "Cei care o vor depasi vor fi supusi sanctiunilor disciplinare", a adaugat el, precizand ca "normalizarea unui astfel de comportament poate fi la fel de periculoasa ca amenintarile operationale". Intr-o declaratie separata adresata AFP, armata a afirmat ca trateaza "cu cea mai mare seriozitate orice atac asupra proprietatii civile, precum si orice jaf". Ea a adaugat ca astfel de acuzatii sunt "examinate amanuntit" si ca, odata stabilite dovezile, pot fi luate masuri disciplinare si penale, "inclusiv urmariri penale". Politia militara a efectuat, de asemenea, "verificari la punctele de trecere din nord in timpul retragerii trupelor de operatiuni", fara a preciza daca au fost gasite dovezi de furt. ONG-ul pentru drepturile omului Breaking the Silence a transmis ca nu colecteaza marturii de la soldatii din Liban, dar a sustinut ca furturile si comportamentele similare au devenit "foarte frecvente" de la inceputul ofensivei terestre a Israelului in Gaza, la sfarsitul anului 2023.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.