![]() |
09.02.2026, 11:14 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Anul 2026 va marca un sezon aniversar construit in jurul acestei mosteniri de 120 de ani, printr-o serie de initiative si proiecte dedicate, menite sa readuca in atentia publicului national locul pe care Mamaia il ocupa in memoria verii romanesti", arata, intr-un comunicat remis luni presei, Organizatia de Management al Destinatiei Mamaia Constanta. Presedintele OMD Mamaia-Constanta, George Mandila, spune ca statiunea "este rezultatul unei viziuni care a inceput la inceputul secolului trecut si care continua sa fie relevanta si astazi. De la primele decizii administrative care au pus bazele statiunii, la experientele traite de generatii intregi, vorbim despre acelasi loc al verii care aduna oameni, emotii si povesti". Inceputurile statiunii Cu mult inainte de a primi o forma administrativa clara, zona Mamaia era deja perceputa ca un spatiu al verii. Intinderea de nisip dintre mare si lac, aerul curat si linistea specifica zonei atrageau localnici si vizitatori aflati in cautarea timpului petrecut in aer liber si a beneficiilor naturale ale marii. La inceputul secolului XX, litoralul romanesc incepea sa fie integrat intr-un proces mai amplu de modernizare, in care ideea de statiune balneara si de agrement devenea parte a vietii urbane. Momentul fondator al statiunii Mamaia este strans legat de administratia locala condusa, la inceputul secolului XX, de Ion Banescu. In toamna anului 1905, acesta initiaza un amplu proces de amenajare a viitoarei statiuni, avand ca obiectiv nu doar dezvoltarea infrastructurii, ci si crearea unui cadru natural coerent, care sa sustina experienta de vacanta. In acest context, arhitectul peisagist Jules Edouard Redont este implicat in transformarea intinderii aride de nisip intr-un parc care sa ofere identitate si echilibru noului spatiu balnear. Momentul simbolic al nasterii statiunii are loc la 15 august 1906, cand Ion Banescu aduce in Mamaia elita orasului Constanta pentru a marca inaugurarea oficiala. Tren intre Constanta si Mamaia Determinarea administratiei conduse de Ion Banescu s-a reflectat si in dezvoltarea infrastructurii. Inca din 1905, linia de tren dintre Constanta si Mamaia a fost realizata intr-un timp record: doar patru luni, facilitand accesul catre statiune. Trenul a functionat timp de aproximativ 60 de ani, devenind un simbol al legaturii directe dintre oras si litoral. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, Mamaia devine un spatiu al rafinamentului si al vietii mondene. Statiunea este asociata cu ideea de promenada, gradini atent ingrijite si un stil de viata elegant, specific epocii. Perioada este legata simbolic si de figura Reginei Maria a Romaniei, a carei sensibilitate pentru gradini si peisaje florale a influentat imaginarul epocii. Legatura cu resedintele regale din Dobrogea si cu faimoasele gradini de flori, inclusiv cele de petunii, a contribuit la consolidarea imaginii Mamaiei ca loc al frumusetii si al verii traite cu gratie. In a doua jumatate a secolului XX, Mamaia intra intr-o noua etapa de dezvoltare, fiind regandita ca o statiune moderna, ampla, cu zone de loisir, constructii elegante si hoteluri integrate intr-un concept urban unitar. Sub viziunea arhitectului Cezar Lazarescu, Mamaia este conceputa ca o "mare gradina" a vacantei, un proiect avansat pentru epoca sa, care imbina arhitectura moderna cu spatiile deschise si accesul direct la plaja.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.