×

Accesează contul My Orange

Externe

Situație fără precedent în Franța: Țara se confruntă cu o secetă excepțională și foarte timpurie

Situație fără precedent în Franța: Țara se confruntă cu o secetă excepțională și foarte timpurie

99 de departamente franceze sunt afectate de restricții privind apa, dintre care 43 sunt în stadiu de criză. Franța se confruntă cu o secetă excepțională și foarte timpurie, ce reprezintă o situație fără precedent.

15.07.2026, 13:14 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Franta se confrunta cu o seceta exceptionala si foarte timpurie, relateaza AFP. Un numar record de departamente sunt supuse unor restrictii privind apa. Acestea sunt implementate deosebit de devreme, si cu o vigilenta sporita in ceea ce priveste solul si caile navigabile, a declarat miercuri ministrul pentru Tranzitia Ecologica, Monique Barbut. Restrictii in ceea ce priveste apa In prezent, 99 de departamente se confrunta cu restrictii privind apa. Restrictiile sunt fie partiale, fie totale, "reprezentand intregul teritoriu metropolitan". 43 de departamente sunt aflate la nivel de criza, unde apa este rezervata utilizarilor prioritare. 206 decrete prefecturale sunt in vigoare, "cel mai inalt nivel observat vreodata din cel putin 2013", a declarat ministrul, potrivit sursei citate. "Ne confruntam cu o seceta exceptionala atat prin aparitia sa timpurie", "cu aproape o luna mai devreme decat am vazut pana acum", cat si "prin intensitatea sa ", a declarat Barbut. "Ceea ce face ca situatia sa fie foarte ingrijoratoare este faptul ca aceasta are loc intr-un moment in care precipitatiile de primavara au fost, in general, in limite normale", a subliniat aceasta. Ea a mentionaat ca schimbarile climatice provoaca "o perturbare profunda a ciclului apei". Solul are "niveluri de umiditate deosebit de scazute" "Solul este primul afectat, cu niveluri de umiditate deosebit de scazute", a explicat ea . Ministrul a subliniat ca "cursurile de apa sunt acum principala zona de ingrijorare. De la inceputul lunii iunie, debitele lunare au scazut rapid in toata tara. Aproape o treime din punctele de monitorizare se afla la niveluri sub minimele observate in ultimii 20 de ani". In acelasi timp, "un sfert din paraiele mici sunt acum complet secate", potrivit aceleiasi surse. "Aceasta este o situatie fara precedent de la implementarea monitorizarii nationale in 2012 ", a declarat Barbut. Avertismentul, inaintea examinarii unui proiect de lege Acest avertisment vine inaintea examinarii de catre comisia mixta (CMP) a proiectului de lege privind agricultura de urgenta, un text revizuit pe larg de Senat. Proiectul "risca sa duca la o rasturnare profunda a politicii actuale a apei din Franta", potrivit ministrului Tranzitiei Ecologice. Alesii locali au avertizat impotriva unui proiect de lege care va declansa "un razboi al apei". In acelasi timp, oamenii de stiinta, ecologistii, fosti ministri ai agriculturii si al treilea cel mai mare sindicat al fermierilor au denuntat dezechilibrul din textul asa cum a iesit din Senat. Aceasta versiune include in special prevederi de modificare a supravegherii agentiilor de apa. Include si dublarea capacitatii de stocare si introducerea a numeroase relaxari ale reglementarilor de mediu, mai specifica sursa.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare