|
Accesează contul My Orange
28.10.2026, 12:39 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Tichetele de masa au generat in 2025 peste 21 de miliarde de lei in economia Romaniei, echivalentul a 1,1% din PIB, si au sustinut 161.000 de locuri de munca, arata un studiu realizat de Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE), in timp ce reducerea programelor de vouchere de vacanta si tichete sociale a diminuat contributia acestora la economie si a afectat turismul intern si sprijinul acordat persoanelor vulnerabile.
Studiul arata ca tichetele de valoare au un impact care depaseste beneficiul direct pentru angajati sau persoanele vulnerabile. Banii cheltuiti prin aceste programe ajung la comercianti, producatori, restaurante si furnizori locali.
In 2024, tichetele de masa au avut o contributie echivalenta cu aproape 1,4% din PIB-ul Romaniei si au sustinut peste 213.000 de locuri de munca.
In 2025, angajatii din Romania au primit tichete de masa in valoare de 18,38 miliarde de lei. Potrivit studiului ASE, acestea au generat un impact economic de peste 21 de miliarde de lei si au sustinut aproximativ 161.000 de locuri de munca.
Cercetatorii atrag insa atentia ca valoarea tichetului de masa a ramas la 45 de lei in septembrie 2026, desi preturile alimentelor crescusera cu 7,75% intr-un an. Formula actuala de indexare nu reflecta corect scumpirile, astfel ca valoarea tichetelor nu a fost majorata.
Potrivit scenariului recomandat de ASE, cresterea valorii tichetului la aproximativ 50 de lei ar aduce anual inca 2,4 miliarde de lei in economie si ar sustine aproximativ 18.000 de locuri de munca suplimentare. Pentru angajati, majorarea ar insemna un beneficiu brut suplimentar de 1.272 de lei pe an.
"Majorarea valorii tichetelor de masa ar creste contributia acestora la economie de la 1,10% la 1,22% din PIB, ceea ce inseamna aproximativ 2,4 miliarde de lei in plus anual. Dincolo de aceste cifre, tichetele sustin puterea de cumparare a angajatilor si consumul in comunitatile locale, intr-o perioada in care scumpirea alimentelor apasa tot mai mult asupra bugetelor familiilor", a declarat prof. univ. dr. Tanase Stamule, decanul FABIZ ASE.
In paralel, reducerea valorii voucherelor de vacanta de la 1.600 la 800 de lei a fost urmata de o scadere de aproape 60% a valorii totale emise, de la 1,93 miliarde de lei in 2024 la 783,7 milioane de lei in 2025. In 2025, numarul turistilor romani cazati in tara a scazut cu 4,6%, iar hotelurile si pensiunile au inregistrat cu aproximativ 900.000 de innoptari mai putin decat in anul precedent.
Potrivit estimarilor ASE, in perioada ianuarie 2025 - august 2026, turismul intern a inregistrat aproximativ 952.000 de sosiri si 1,04 milioane de innoptari sub nivelul la care ar fi putut ajunge daca programul ar fi continuat fara restrictii. Aceste valori reprezinta diferente fata de un scenariu estimat, nu pierderi atribuite exclusiv reducerii voucherelor.
"Estimarile noastre arata ca, in perioada ianuarie 2025 - august 2026, Romania a inregistrat cu aproximativ 952.000 de sosiri turistice si 1,04 milioane de innoptari mai putin fata de scenariul in care programul ar fi continuat fara restrictii. Analiza indica si o posibila orientare relativa catre vacantele in strainatate, insa aceasta nu poate fi atribuita exclusiv reducerii voucherelor", a declarat prof. univ. dr. Cristian Paun, ASE.
In 2025, valoarea tichetelor sociale pentru alimente a scazut cu 85%, de la 3,75 miliarde de lei la aproximativ 558 de milioane de lei. Numarul beneficiarilor s-a redus de la 2,5 milioane la 1,12 milioane de persoane, iar sprijinul anual acordat fiecarui beneficiar a scazut de la 1.500 la 500 de lei.
Reducerea programului s-a reflectat si in economie. Potrivit estimarilor ASE, impactul asupra ocuparii a scazut de la 44.120 de locuri de munca sustinute in 2024 la 6.560 in 2025, o diferenta de peste 37.500 de locuri de munca. Contributia programului la PIB s-a redus de la 0,24% la 0,033%.
"In 2025, programul tichetelor sociale s-a redus cu 85%, iar numarul transelor acordate anual a scazut de la sase la doua. Impactul economic s-a diminuat puternic, de la 0,24% la doar 0,033% din PIB. Dar rolul principal al acestor tichete nu este sa genereze crestere economica, ci sa ofere protectie persoanelor vulnerabile. Tocmai de aceea, reducerea programului trebuie privita in primul rand prin prisma consecintelor sociale", a declarat prof. univ. dr. Adriana Davidescu, ASE.
Efectele sunt importante inclusiv pentru comunitatile rurale. Desi agricultura si pescuitul primesc 20% din cheltuielile realizate prin tichetele sociale, aceste sectoare concentreaza 37% din locurile de munca sustinute de program.
Studiul ASE recomanda corectarea formulei de indexare a tichetelor de masa si stabilirea unor reguli clare si predictibile pentru acordarea tichetelor sociale si a voucherelor de vacanta. Cercetatorii subliniaza ca stabilitatea acestor programe este esentiala atat pentru beneficiari, cat si pentru afacerile care depind de consumul generat de ele.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.