×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Studiu: Trei din patru angajați români pică testul de securitate cibernetică. Managerii sunt cei...

Studiu: Trei din patru angajați români pică testul de securitate cibernetică. Managerii sunt cei mai vulnerabili

Trei din patru angajați români pică testul de securitate cibernetică, iar managerii sunt cei mai vulnerabili, arată datele unui studiu recent.

07.05.2026, 09:07 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Conform studiului realizat de agentia MKOR pentru Arctic Stream, 74% dintre angajatii romani cu expunere digitala prezinta un nivel insuficient de alfabetizare cibernetica. Cercetarea arata ca persoanele cu cel mai mare acces la date sensibile, managerii si antreprenorii, conduc topul comportamentelor riscante la locul de munca. Desi infrastructura tehnica de securitate exista in majoritatea companiilor, comportamentele din practica zilnica anuleaza o parte importanta din investitia in tehnologie. "Datele acestui studiu recalibreaza o perceptie comuna in businessul romanesc, aceea ca securitatea cibernetica se rezolva in principal prin achizitia de software. Realitatea operationala arata altceva: un angajat neatent poate compromite rapid o investitie semnificativa in infrastructura. Un aspect critic relevat de cercetare este ca persoanele cu putere de decizie sunt cele care aleg cel mai des scurtaturi riscante, sub presiunea vitezei de livrare. Securitatea cibernetica este astazi, inainte de toate, o tema de comportament organizational", sustine Cori Cimpoca, din partea companiei care a realizat studiul. Combina dispozitive personale cu cele de firma Aproape jumatate dintre angajatii din studiu (44%) folosesc o infrastructura hibrida, combinand dispozitive si conturi personale cu cele de firma in activitatea profesionala. Acest segment prezinta cel mai ridicat profil de risc potrivit acestui studiu: -69% transfera documente de serviciu prin aplicatii personale -48% conecteaza spatiu de stocare personal la calculatorul firmei -iar rata de raportare a incidentelor catre departamentul IT este de doar 37%, fata de 55% in randul celor care lucreaza exclusiv pe infrastructura formala Astfel, infrastructura hibrida combina accesul la date sensibile cu instrumente necontrolate si o inclinatie personala spre o vigilenta mai scazuta in spatiul online. Actioneaza reactiv Realizatorii arata ca, la nivel declarativ, 91% dintre angajati spun ca exista masuri active de securitate in organizatia lor, 87% declara ca exista proceduri pentru situatii neasteptate si 84% ca au semnat documente interne specifice. Realitatea operationala spune, insa, altceva. Antivirusul ramane singura masura recunoscuta de majoritatea (71%), in timp ce VPN-ul, autentificarea multi-factor (MFA) si restrictiile USB raman sub pragul de 50%. Aproape jumatate dintre manageri (49%) recunosc ca organizatia lor actioneaza reactiv, doar dupa producerea unui incident. Si doar 36% dintre angajati au semnat o politica de lucru remote, desi munca hibrida este o realitate pentru o parte semnificativa a fortei de munca. Specialistii sustin ca faptul ca aproape jumatate dintre organizatiile din Romania intervin abia dupa producerea unui incident reprezinta un semnal de alarma serios. Conform acestora, o organizatie rezilienta nu asteapta atacul, ci il anticipeaza prin monitorizare continua, testare si reflexe bine antrenate. Pericol de la manageri Conform studiului, persoanele cu cel mai ridicat nivel de acces la date sensibile, liderii si managerii, sunt cele care ignora sau ocolesc cel mai frecvent protocoalele de siguranta pentru a castiga timp. Datele arata ca managerii adopta mai multe comportamente riscante decat angajatii din functiile de executie: -31% folosesc retele Wi-Fi publice fara VPN (fata de 23% la nivel de executie) -33% introduc documente interne in instrumente AI neautorizate (fata de 24% la executie) -43% instaleaza frecvent software neautorizat pe laptopul de firma. Este important de subliniat ca, la nivel de perceptie, managerii sunt mai constienti de riscul unui atac cibernetic (24% il evalueaza ca ridicat, fata de 16% media generala) si au claritate procedurala superioara (72% stiu ce au de facut in primele 30 de minute dupa detectarea unui incident). Decalajul nu este, asadar, unul de cunoastere, ci de disciplina procedurala sub presiunea vitezei de livrare, o problema de guvernanta comportamentala, nu de constientizare. Studiul a fost realizat pe 1.000 de angajati din companiile romanesti, dintre care 200 de manageri si antreprenori.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare