×

Accesează contul My Orange

Externe

SUA iau în calcul un armistițiu în Marea Neagră. Rusia ar putea obține concesii economice

SUA iau în calcul un armistițiu în Marea Neagră. Rusia ar putea obține concesii economice

Statele Unite analizează posibilitatea unui armistițiu în Marea Neagră, pentru a opri atacurile asupra navelor comerciale. O eventuală înțelegere ar putea presupune însă concesii economice pentru Rusia.

02.11.2026, 17:26 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Statele Unite analizeaza posibilitatea unui armistitiu in Marea Neagra, care sa permita reluarea in siguranta a transporturilor de cereale si produse energetice. Acordul ar urma sa opreasca atacurile asupra navelor comerciale, fara sa puna capat razboiului din Ucraina. Potrivit analistilor EU Today, una dintre problemele care se ridica este insa ce concesii economice ar putea solicita Rusia in schimbul acceptarii armistitiului. Armistitiu limitat Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat sambata ca Statele Unite examineaza propunerile prezentate de Turcia si India pentru reluarea in siguranta a transporturilor maritime. Rubio a vorbit despre aceasta posibilitate dupa reuniunea ministrilor de externe ai G20, desfasurata la Atlanta, unde, printre problemele discutate, s-au aflat securitatea alimentara si energetica. Oficialul american a explicat ca tot mai multe tari sunt interesate de un acord care sa protejeze navele comerciale, deoarece atacurile din Marea Neagra afecteaza aprovizionarea internationala cu cereale si energie. "Am dori sa realizam acest lucru. Nu rezolva razboiul, dar rezolva cel putin un aspect specific al acestuia", a declarat acesta, citat de Reuters. In paralel, Washingtonul continua eforturile diplomatice pentru incheierea razboiului din Ucraina, insa Rubio a recunoscut ca o solutie generala nu este apropiata. Rusia ar putea solicita relaxarea unor sanctiuni Una dintre principalele necunoscute este ce ar putea solicita Moscova in schimbul acceptarii unui armistitiu maritim. In timpul negocierilor din 2022-2023 privind acordul pentru exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagra, Rusia a cerut eliminarea unor restrictii financiare, inclusiv reconectarea bancii sale agricole la sistemul international de plati SWIFT, si inlesnirea exporturilor de cereale si ingrasaminte. Potrivit analistilor sursei citate, daca Moscova ar accepta sa reduca atacurile asupra navelor comerciale, asemenea conditii ar putea fi formulate din nou. O eventuala relaxare a sanctiunilor risca si sa provoace neintelegeri intre Statele Unite si partenerii europeni, care urmaresc limitarea resurselor economice folosite de Rusia pentru continuarea razboiului. Pentru Ucraina, problema este daca un acord destinat protejarii transporturilor maritime ar putea fi incheiat fara ca Rusia sa obtina avantaje economice sau militare care sa ii consolideze pozitia in conflict. Atacurile asupra navelor comerciale s-au inmultit in Marea Neagra Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagra s-au inmultit in luna octombrie. Mai multe vase au fost avariate sau s-au scufundat in apropierea coastelor Romaniei si Bulgariei, iar unele atacuri s-au soldat cu morti si marinari disparuti. Pe 5 octombrie, nava turceasca Royad Mammadov, care transporta cereale, a fost lovita de drone si s-a scufundat in apropierea platformei Pescarus. O zi mai tarziu, navele Alfa Watan, sub pavilionul statului Togo, si Able, sub pavilion Palau, au fost atacate in largul Bulgariei, iar pe 13 octombrie, alte doua vase, Chelsea 3, sub pavilion maltez, si HS Dignity, sub pavilionul Guineei-Bissau, au fost lovite de drone. Ultima nava s-a scufundat. La mijlocul lunii, atacurile au continuat in apropierea litoralului romanesc. Pe 14 octombrie, nava Yara J, sub pavilionul Insulelor Comore, a fost lovita in apropiere de Sulina, iar a doua zi, Wine Trader, care venea din Tunisia si se indrepta spre Romania, a fost avariata de drone in aceeasi zona. Pe 23 octombrie, nava comerciala Khoryv, detinuta de o companie greceasca, a fost atacata la aproximativ 24 de kilometri de Constanta si s-a scufundat partial cateva zile mai tarziu, in apropierea coastelor Bulgariei. Cel mai recent incident grav a avut loc pe 28 octombrie, cand portcontainerul grecesc CONTSHIP JET, sub pavilion liberian, care transporta peste 400 de containere si se indrepta spre Constanta, a fost lovit de trei drone maritime in largul Bulgariei. Nava s-a scufundat in noaptea urmatoare. Atacurile au determinat Romania si Bulgaria sa intensifice supravegherea maritima, iar Franta a trimis in Romania un avion militar de patrulare, pentru a ajuta la identificarea pericolelor pentru navigatie. Cum a schimbat razboiul rutele comerciale din Marea Neagra Dupa invazia rusa din februarie 2022, Ucraina a pierdut accesul la o parte dintre rutele sale traditionale de export. Acordul privind transportul cerealelor prin Marea Neagra, negociat cu sprijinul ONU si al Turciei, a permis reluarea exporturilor, insa Rusia s-a retras din intelegere in iulie 2023. Ucraina a organizat ulterior un coridor maritim alternativ, dar atacurile asupra porturilor si navelor comerciale au continuat. O parte dintre marfurile ucrainene au fost redirectionate catre porturile dunarene si alte rute europene, sporind importanta infrastructurii de transport din Romania si Bulgaria. Europa cere protejarea transporturilor maritime Liderii Uniunii Europene au condamnat, la summitul din octombrie, atacurile asupra navelor comerciale si instalatiilor portuare si au cerut masuri pentru protejarea transporturilor. Sefa diplomatiei europene, Kaja Kallas, si-a exprimat sprijinul pentru un armistitiu in Marea Neagra, apreciind ca Rusia ar putea demonstra bunavointa permitand transporturile de cereale. Canada sustine, de asemenea, continuarea discutiilor. Ministrul canadian de externe, Anita Anand, a anuntat ca a discutat cu reprezentantii Ucrainei si Indiei atat despre un armistitiu maritim, cat si despre posibilitatea opririi atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene inainte de iarna. Cele doua obiective sunt insa diferite. Protejarea navelor ar presupune un acord limitat la Marea Neagra, in timp ce incetarea atacurilor asupra retelei electrice ucrainene necesita angajamente ample din partea Rusiei. Initiativa ramane, deocamdata, in faza discutiilor diplomatice, fara garantii ca Moscova va accepta oprirea atacurilor asupra transporturilor maritime.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare