×

Accesează
contul existent

Externe

SUA intră în „economie de război” energetică: Măsuri fără precedent pentru cărbune, petrol și gaze

SUA intră în „economie de război” energetică: Măsuri fără precedent pentru cărbune, petrol și gaze

Administrația condusă de Donald Trump a emis luni patru ordine distincte care vizează simultan cărbunele, petrolul, gazele naturale și infrastructura energetică de mari dimensiuni, prin care Statele Unite tratează oficial energia ca pe o problemă de securitate națională imediată.

21.04.2026, 08:02 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Documentele, emise in baza Defense Production Act of 1950 ( (Legea privind Productia pentru Aparare din 1950) - lege creata in timpul Razboiului Rece pentru a permite mobilizarea rapida a industriei in situatii de criza majora - marcheaza o schimbare de abordare. SUA nu mai lasa piata sa dicteze ritmul investitiilor, ci intervine direct pentru a accelera productia si dezvoltarea infrastructurii energetice. Energia, tratata ca problema de securitate nationala Toate cele patru ordine pleaca de la aceeasi premisa: energia insuficienta reprezinta un risc major pentru SUA. "Productia, transportul, rafinarea si capacitatea de generare insuficiente constituie o amenintare neobisnuita si extraordinara la adresa economiei, securitatii nationale si politicii externe", afirma Donald Trump. In cazul gazelor naturale, accentul este pus si pe competitia internationala: dependenta energetica a fost "folosita de actori ostili pentru a provoca fluctuatii dramatice pe pietele internationale", ceea ce lasa SUA si aliatii "periculos de expusi", sustine administratia americana. Patru sectoare-cheie, aceeasi logica Pachetul acopera intregul lant energetic, de la carbune - considerat esential pentru productia constanta de energie - la petrol, care "alimenteaza fortele armate si infrastructura critica", si pana la gazele naturale si gazul natural lichefiat (GNL), descrise ca fiind "esentiale pentru securitatea energetica a aliatilor", in sensul capacitatii SUA de a furniza energie partenerilor externi. De asemenea, vizeaza gazele naturale si gazul natural lichefiat (GNL), descrise ca fiind "esentiale pentru securitatea energetica a aliatilor", dar si infrastructura energetica de mari dimensiuni, de la constructii si inginerie pana la dezvoltarea capacitatilor industriale. In toate cazurile, administratia sustine ca aceste capacitati "nu pot fi asigurate in timp util" de industrie, din cauza blocajelor de finantare, autorizatii si infrastructura. Guvernul federal intervine direct in economie Elementul central al ordinelor este interventia directa a statului. Documentele prevad explicit achizitii si contracte garantate de stat, sprijin financiar pentru dezvoltarea capacitatilor de productie si utilizarea de "instrumente financiare" pentru lansarea proiectelor. Potrivit presedintelui american, aceste masuri sunt "cele mai eficiente, rapide si practice metode" pentru a acoperi deficitul de capacitate. De asemenea, Trump sustine ca, fara actiuni federale imediate, "capacitatile de aparare ale Statelor Unite raman vulnerabile la perturbari". Proceduri ocolite Toate cele patru ordine includ o masura exceptionala: suspendarea unor cerinte legale pentru a grabi implementarea proiectelor, inclusiv a conditiilor procedurale obisnuite necesare aprobarii interventiei statului. Astfel, presedintele SUA a invocat starea de urgenta energetica, stabilind ca este necesara extinderea rapida a capacitatilor pentru a evita "un deficit de resurse industriale sau tehnologii critice care ar afecta grav capacitatea de aparare nationala". De la piata la mobilizare strategica Prin aceste decizii, Statele Unite trec de la o abordare lasata in principal pietei la una in care statul intervine direct pentru a accelera dezvoltarea sectorului energetic. Legea invocata - Defense Production Act - este conceputa pentru situatii de criza majora si permite guvernului sa directioneze productia industriala catre obiective considerate esentiale. In practica, asta inseamna ca statul preia un rol direct in sectorul energetic, stabilind prioritati si sustinand dezvoltarea capacitatilor, intr-o logica de economie de razboi.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare