|
Accesează contul My Orange
Liderii liberali vor susține propunerea președintelui PNL, Ilie Bolojan, în urma unor discuții tensionate în partid, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse politiice. Decizia ar putea avea un cost politic pentru liberali, însă conducerea partidului consideră că România trebuie pusă pe primul loc, iar colaborarea cu PSD trebuie încheiată.
17.10.2026, 16:15 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit surselor politicie, Mircea Fechet a declarat sambata in Biroul Politic National al PNL ca, dupa ore intregi de discutii extrem de tensionate, membrii Biroului Politic Judetean, primarii si consilierii judeteni au decis, cu o cvasiunanimitate, sa sustina propunerea lui Ilie Bolojan. "Am inteles ca Romania trebuie pusa pe primul loc", ar fi afirmat Fechet, potrivit surselor din partid. Acesta a avertizat ca liberalii vor avea de platit un cost politic pentru decizia luata, in conditiile in care confruntarea cu social-democratii este una majora. "Batalia cu PSD e pe viata si pe moarte", ar fi spus liderul liberal catre colegii sai, exprimandu-si totodata increderea ca partidul va reusi sa depaseasca momentul dificil. Siegfried Muresan: "Noi vrem divortul de PSD" La randul sau, Siegfried Muresan ar fi sustinut ca PNL trebuie sa incheie colaborarea cu PSD si sa isi asume consecvent deciziile luate anterior in interiorul partidului. "Noi vrem divortul de PSD. Trebuie sa il semnam", ar fi declarat Muresan, potrivit surselor din Biroul Politic al PNL. Muresan ar fi explicat ca votul de marti, prin care liberalii ar permite instalarea unui guvern condus de PSD, ar reprezenta consecinta pozitiei asumate de partid. El ar fi adaugat ca reticenta liberalilor fata de perspectiva de a-i vedea in continuare pe ministrii social-democrati in Guvern demonstreaza ca partidul are "anticorpi puternici la PSD". Liberalul s-ar fi declarat convins ca PNL va deveni "o forta redutabila" si a sustinut ca, in cazul in care actuala formula guvernamentala nu va trece, Romania nu va ajunge la alegeri anticipate, ci la o noua desemnare pentru functia de premier. "Sunt convins ca daca acest guvern nu va trece, nu vom avea anticipate, ci o noua desemnare. Acesta va fi un guvern PSD. Tara are nevoie de guvern si altul nu se poate", ar fi afirmat Siegfried Muresan. Dan Motreanu invoca responsabilitatea si deciziile anterioare ale PNL Dan Motreanu ar fi insistat asupra responsabilitatii politice pe care liberalii trebuie sa si-o asume in actualul context. Acesta ar fi amintit ca, in urma cu sase luni, PNL a transmis ca nu va mai guverna alaturi de PSD in cazul in care social-democratii vor depune o motiune de cenzura. Potrivit lui Motreanu, motiunea depusa de PSD si AUR ar fi reprezentat nu doar un demers parlamentar, ci si expresia unei viziuni comune asupra modului de actiune politica si a directiei de guvernare. In acest context, liberalul ar fi sustinut ca partidele care au depus motiunea trebuie sa isi asume si responsabilitatea guvernarii. Motreanu ar fi amintit, de asemenea, ca PNL a luat patru decizii in aceasta directie si ar fi afirmat ca partidul are perspectiva de a deveni o formatiune puternica in opozitie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.